Pepenele roșu: 6 calități nutritive pe care trebuie să le cunoști
Dietă & Fitness · Nutritie / 25.07.2013

Conține foarte multă apă, vitamine, dar ne apără și de cancer. Vorbim despre pepenele roșu pe care este recomandat să-l consumăm acum când este sezonul său. Află-i beneficiile!

Majoritatea persoanelor îndrăgesc pepenele roșu și-l consumă cu regularitate vara. Acum când îl găsim în toate piețele este bine să-l consumăm, însă fără să exagerăm cu cantitățile. Două felii de pepene roșu între mesele principale sau dimineața pe stomacul gol sunt benefice pentru întregul organism, însă nu trebuie să exagerăm și să-l consumăm în cantități exagerate. Atâta vreme cât este consumat în cadrul unei alimentații sănătoase, pepenele roșu aduce numeroase beneficii pentru organism. Printre cele mai recunoscute se numără protecția împotriva cancerului pe care o oferă datorită licopenului care-i conferă culoarea roșie.

Iată care sunt principalele sale calități nutritive:

1.Culoarea este dată de licopen, o substanță cu proprietăți anticancerigene

Cunoscut ca fiind foarte întâlnit în roșii, licopenul este prezent în cantități mari și în pepenele roșu. Licopenul a fost îndelung studiat pentru puterile antioxidante și în prevenirea cancerului, precum cancerul de prostată, cancerul la sân, cancerul endometrial, cancerul la plămân ș cel colorectal.

 

2.Are puține calorii, dar multe vitamine

Două felii de pepene conţin 80 calorii, 25% din necesarul de vitamina C, 20% din necesarul de vitamina A şi 25 de grame de zaharuri naturale. Vitamina A se regăseşte în pepeni sub forma betacarotenului, element important pentru protejarea vederii şi menţinerea sănătăţii mucoaselor şi tegumentelor.

 

3. Reduce tensiunea arterială

Se pare că un ingredient care se găseşte în pepenele roşu are un efect benefic asupra inimii şi poate să fie de folos persoanelor hipertensive, scrie publicaţia britanică DailyMail. Doi cercetători americani au administrat câte 6 grame dintr-un ingredient prezent în pepenele roşu, zilnic, unui număr de 4 bărbaţi şi 5 femei cu vârste între 51 şi 57 de ani. După 6 săptămâni, participanţii la studiu au constatat o îmbunătăţire a circulaţiei vasculare şi, implicit, normalizarea valorilor hipertensiunii arteriale.  

 

4. Protejează pielea de acţiunea radicalilor liberi şi conferă strălucire şi fermitate pielii

Amestecă o lingură de suc de pepene cu o lingură de avocado pisat. Aplică masca pe față și las-o să acționeze 20 de minute, după care îndepărteaz-o cu apă caldă. Vitamina C din pepenele roșu oferă protecție pe timp de vară și redă strălucirea pielii.

 

5. Conține mai mult de 90% apă și ajută la detoxifierea organismului

Pepenele roșu este printre puținele fructe cu un asemenea conținut ridicat de apă, alături de castraveți, și este benefic pentru rinichi și capacitatea organismului de a elimina toxinele. De asemenea, acest lucru îl face o gustare perfectă pentru zilele de vară când este esențial să te hidratezi corespunzător și să mărești consumul de lichide. Are un efect diuretic, lucru care este benefic pentru rinichi, deoarece favorizează eliminarea nisipului și a pietrelor care se formează.

 

6. Oferă mai multă energie

Pepenele roșu este bogat în vitamine din complexul B, necesare pentru producerea de energie. Este o bună sursă de vitamina B6, B1, magneziu și potasiu.

De reținut! Pepenele roșu este recomandat în curele de slăbire, însă doar în cantități normale, fără să exagerezi cu el. Cel mai bun moment pentru a fi consumat este dimineața pe stomacul gol sau la distanță de 1-2 ore față de alte alimente.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro