Prânz la serviciu pentru 4 zile: cea mai rapidă metodă - VIDEO
Dietă & Fitness · Nutritie / 22.05.2017

Cu puţină organizare şi o oră din timpul tău liber poţi să prepari foarte rapid un prânz sănătos pentru serviciu. Descoperă o idee genială care te ajută să faci repede mâncare sănătoasă!

Pachetul pentru muncă nu trebuie să-ţi dea bătăi de cap. Dacă recurgi la această metodă simplă poţi să prepari rapid prânzul pentru patru zile şi să mănânci ceva sănătos. Astfel vei economisi banii pe care îi dădeai pe mâncarea cumpărată şi te asiguri că furnizezi corpului nutrienţii de care are nevoie.

Cu ajutorul unui video postat de site-ul Buzzfeed.com poţi să faci patru caserole ca să ai un prânz la serviciu pentru 4 zile. Combinaţia dintre carnea de pui care conferă proteine, orezul integral care furnizează carbohidraţi complecşi şi legumele care aduc fibre şi vitamine este una simplă şi foarte hrănitoare.



Iată care sunt ingredientele necesare pentru a face un prânz la serviciu pentru 4 zile:


  • 1/2 cană cu sos de soia
  • 3 linguri de apă
  • usturoi
  • 1 lingură cu amidon de porumb
  • 2 linguri de miere
  • 3 bucăţi de piept de pui fără piele
  • 1/2 ardei roşu, tăiat fâşii
  • 1 cană cu bucăţi de broccoli
  • 1 cană cu morcovi mici sau morcovi obişnuiţi tăiaţi în 4-5 bucăţi
  • 1 cană cu fasole verde
  • piper, seminţe de susan şi ceapă verde pentru ornat
  • orez integral, fiert în prealabil şi răcit.

Totul se prepară deodată la cuptorul încins la 200 de grade Celsius.


Înainte se prepară sosul de soia. Se lasă la fiert într-o craţită sosul de soia cu apa, usturoiul, mierea de albine şi amidonul până când fierbe bine şi se îngroaşă.
Se pune o lingură de sos pe foaia de copt care tapetează tava şi se aşază bucăţile de piept de pui la mijloc. Se toarnă puţin sos şi peste pieptul de pui.
Pe lângă pieptul de pui se aşază legumele tăiate şi se stropesc cu puţin din sosul de soia preparat.
Se introduce tava la cuptor timp de 20-30 de minute.

După ce s-au răcit toate ingredientele, se taie pieptul de pui fâşii şi se împarte în patru caserole în care ai pus deja orez integral.
Apoi se pune fiecare legumă într-o caserolă diferită, se stropesc cu puţin din sosul rămas şi se ornează cu ceapă verde şi seminţe de susan.
Se păstrează la frigider 4 zile, astfel încât să ai gata pregătit prânzul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro