Sănătate. Ce trebuie să mănânci ca să te fereşti de cancer. Recomandările unui expert

Nutritie / 08.12.2015

Prof. Dr. Pavel Chirilă susţine că primul aliat de nădejde este o alimentație corectă, echilibrată și cât mai naturală. Descoperă sfaturile medicului!

O mulţime de studii scot în evidenţă tot mai clar o asociere directă între regimul nostru alimentar şi riscul de a dezvolta cancer, o boală gravă care este tot mai frecvent întâlnită.

"Există un centru de studii pentru nutriția bolnavului cu cancer în Canada, iar specialiștii de acolo spun, în scrierile lor, că circa o treime din cancerele înregistrate la nivel mondial sunt provocate de un stil de viață greșit, în care determinantă este alimentația omului", avertizează Prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar de medicină internă cu supraspecializare în fitoterapie și homeopatie.


Prin urmare, da, se pare că tot ceea ce mâncăm are un impact semnificativ asupra stării noastre de sănătate, chiar dacă ne place să credem că nu greşim cu absolut nimic consumând orice ne cade la îndemână. Cu câteva săptămâni în urmă chiar şi Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția că mezelurile, pastrama şi carnea la conservă sunt cancerigene.


Sfatul expertului: Ce trebuie să mâncăm şi de ce să ne ferim


"Există câteva reguli generale și câteva reguli speciale. Regulile generale ale unei alimentații sănătoase spun așa: să mâncăm numai alimente integrale și nu rafinate, să mâncăm alimente fără adaos de E-uri (fără aditivi), să mâncăm alimente cu tratare termică minimă sau, dacă putem, să le mâncăm crude. Doar alimentele care nu pot fi mâncate crude trebuie tratate termic și ele nu sunt multe! Un alt principiu spune să nu consumăm organisme modificate genetic, nici alimente, plante, ingrediente din alimente cultivate cu îngrășăminte chimice care stimulează talia plantei sau semințele și, de fapt, imită ceea ce se întâmplă cu oncogeneza în corpul uman, deoarece cancerul este o celulă care crește anarhic", a declarat specialistul într-un interviu realizat de Gabriel Tudor de la Asociația “Salvează o inimă”.

  • Gica Contra, miercuri, 09.12.2015 17:38
    Ati auzit de Ana Aslan?

    Da, mai era o specialista in cercetari si studii despre intinerire si a murit de batranete, dar nu asa batrana... Si era renumita ... Si veneau din lumea intreaga papagalii cu bani sa se trateze de inevitabil pe la noi... Si... pt fiecare a venit momentul ... PUNCT. Cercetatorul asta a murit si de cancer cumva sau inca nu s-a aflat... :)

  • ion, marţi, 08.12.2015 14:15
    Totusi...

    cea mai buna leguma e porcul.

  • geo, marţi, 08.12.2015 11:48
    nitrozamine

    Dinc e stiam, nitrozaminele sunt intr-adevar cancerigene, dar se formeaza in intestin, nu exista in mezeluri ! In mezeluri exista nitrati si nitriti.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro