Simți că nu mai ai deloc energie? Aceste alimente pot să fie de vină!
Dietă & Fitness · Nutritie / De Ioana Maroşan, 19.02.2018

Acestea sunt alimentele care te fac să fii obosită tot timpul și să nu ai niciun strop de energie! Evită-le sau înlocuiește-le cu alternative sănătoase!

Ți se întâmplă adesea să rămâi fără energie și să nu reușești să te concentrezi la muncă? Pe lângă lipsa somnului care are un efect devastator asupra organismului, mai există acele alimente pe care uneori le consumăm din obișnuință și care te fac să te simți letargic, complet lipsit de energie. 

Aceste alimente au un efect puternic asupra pancreasului și generează acele fluctuații ale glicemiei care în final ne lasă fără niciun strop de energie. Bineînțeles că toate aceste alimente sunt printre cele mai consumate și nu au cum să nu fie gustoase, însă efectul lor asupra organismului este unul negativ și trebuie să fim conștienți de acest lucru. 

Cu siguranță știi deja că dulciurile procesate și legumele cu amidon sunt printre alimentele pe care nu este bine să le consumi des, deoarece ele generează fluctuații ale glicemiei, urmate de o scădere bruscă a nivelului de energie. Însă, nu este deloc ușor să renunți la ele. Este important să știi care sunt alimentele care te fac să te simți obosită și să încerci să verifici dacă au un impact foarte puternic asupra organismului tău. Astfel, vei reuși să te controlezi mai ușor atunci când te găsești în fața ispitelor culinare. Sau, vei găsi mult mai ușor alternative sănătoase cu care să înlocuiești alimentele care știi că te lasă complet fără energie. 


Alimente care te storc de energie și te fac mereu obosită


- Fursecurile și produsele de patiserie;
- Prăjiturile;
- Orezul alb;
- Pâinea albă;
- Pastele din făină albă.

Practic, toate alimentele care au la bază făina albă, dar și zahărul rafinat intră pe această listă. Chiar dacă nu reușești să renunți la multe dintre ele, trebuie să știi să te ferești de ele atunci când deja te simți obosită și lipsită de energie. Aceste alimente nu vor face decât să înrăutățescă starea ta și să te lase complet fără energie. 
 
Atunci când nu poți să reziști fără ele, este de preferat să optezi pentru alternative sănătoase, cum ar fi pastele integrale, orezul integral, pâinea integrală sau de secară și dulciuri care nu conțin zahăr rafinat.  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro