127 de ore (2010)

Atunci când vorbim despre filme cu poveşti individuale de supravieţuire, 127 Hours este cu siguranţă paradigma de referinţă. Povestea (adevărată) a alpinistului care a supravieţuit unei experienţe extreme a reuşit să creeze un nou subgen cinematografic.
O poveste motivaţională - o celebrare a curajului, posibil şi a masculinităţii - pentru că decizia rapidă şi bravura protagonistului sunt cele care îi vor salva viaţa.
127 Hours prezintă cazul real al alpinistului american Aron Ralston (jucat de James Franco), care - blocat între versanţii unui canion din Utah - se vede nevoit, după cinci zile de agonizantă izolare, să-şi taie braţul pentru a se elibera şi a supravieţui.
Camera se strecoară, urmând protagonistul în labirintul pietros şi strâmt. Agresive vizual sunt secvenţele în care personajul jucat de James Franco se eliberează; Boyle nu cruţă privitorul, ci arată ţesuturi sfâşiate, oase, sânge, practic tot procesul eliberării/automutilării. James Franco redă o paletă destul de largă de stări şi trăiri, de la nonşalanţa uşor teribilistă a aventurierului care pleacă de unul singur să facă un traseu extrem de dificil, până la vulnerabilitate, disperare, halucinaţie şi - în final - euforia salvării.