15 filme inspirate din întâmplări reale incredibile

Divertisment / 25.07.2016

Faptele reale sunt considerate, în contrapondere faţă de pura ficţiune, sursa celor mai cutremurătoare producţii pe care ni le-a dăruit cinema-ul.

Dincolo de valoarea artistică a unui film sau a altuia, există certitudinea că acele lucruri chiar s-au întâmplat, lucru care dă greutate producţiei în ochii multor spectatori. Să vedem în continuare care sunt cele mai proeminente ecranizări ale celor mai incredibile poveşti ale istoriei. 

Spotlight  (2016)  

Povestea incredibilă, dar adevărată, a echipei „Spotlight”, constituită din câţiva jurnalişti de investigaţie de la Boston Globe, care au obţinut Premiul Pulitzer pentru cutremurătoarea lor dezvăluire, din 2002, privind muşamalizarea sistematică de către Biserica Catolică a numeroase acte de pedofilie comise de peste 90 de preoţi ai săi. Când noul editor Marty Baron (Isaac Liev Schreiber) soseşte în vara anului 2001 de la Miami pentru a prelua conducerea ziarului Boston Globe, el trimite echipa Spotlight să investigheze o ştire despre un preot local care fusese acuzat că timp de 30 de ani a abuzat sexual de mai mulţi minori, enoriaşi de-ai săi.


Perfect conştienţi de faptul că această demascare a Bisericii Catolice din Boston va avea şi alte consecinţe majore, editorul Spotlight, Walter „Robby” Robinson (Michael Keaton), reporterii Sacha Pfeiffer (Rachel McAdams) şi Michael Rezendes (Mark Ruffalo), cât şi cercetătorul Matt Carroll (Brian d’Arcy James) încep să dezvolte o investigaţie profundă asupra acestui caz. În timp ce stau de vorbă cu avocatul victimelor, Mitchell Garabedian (Stanley Tucci), şi intervievează câţiva adulţi care fuseseră molestaţi în copilărie, ei îşi dau seama că protecţia oferită de către biserică preoţilor pedofili era cu mult mai extinsă decât şi-au imaginat.

Spotlight a înfruntat această instituţie, care are putere, bani şi resurse, demonstrând publicului că nimeni nu se poate sustrage răspunderii penale

În ciuda rezistenţei încrâncenate a reprezentanţilor Bisericii, inclusiv a arhiepiscopului de Boston, Cardinalul Law (Len Cariou), publicaţia Boston Globe publică editorialul său de senzaţie în ianuarie 2002, determinând dezvăluiri similare în alte peste 200 de oraşe din întreaga lume. Spotlight a luat Oscar pentru Cel mai bun film anul acesta și pentru Cel mai bun scenariu original.




  • Emilian, sâmbătă, 27.08.2016 20:07
    raspuns

    nu inteleg cum poate lipsi de aici "Unstoppable", de departe, cel mai impresionant si mai intens film inspirat din realitate.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro