The Shining

 „Strălucirea”/„The Shining” (1980)


Cei familiarizați cu povestea intendentului care este condus către nebunie ucigaşă de spiritele ce bântuiau Hotelul pot fi surprinşi (și îngroziţi) să afle că filmul și romanul lui Stephen King se bazează pe un hotel real în Estes Park, Colorado: Hotelul Stanley. Mulți martori au raportat activități paranormale, inclusiv apariții și muzică dată tare, dans și voci din marea sală de bal a hotelului, care s-a dovedit goală în momentul verificării.


Pe 30 octombrie 1974, Stephen King şi soţia lui şi-au luat o mini-vacanță și, pentru că Stanley Hotel era gata să se închidă pentru sezonul rece, s-au dovedit a fi singurii oaspeți de acolo. Ei s–au cazat în camera 217 (menţionată în carte și în film), despre care se spunea că e bântuită. În 1998, King a spus George Andrews de la McMeel Press: „În noaptea aceea am visat că fiul meu în vârstă de trei ani alerga pe coridoare, privind înapoi peste umăr, cu ochii larg deschişi, țipând. Era urmărit de un furtun de incendiu. M-am trezit extrem de speriat, transpirat, la doi centimetri de a cădea din pat. M-am ridicat, am aprins o țigară, m-am așezat pe un scaun uitându-mă pe fereastră la Munţii Stâncoşi, iar în momentul în care țigara era terminată, aveam structura cărţii ferm întipărită în minte”.



  • Emilian, sâmbătă, 27.08.2016 20:07
    raspuns

    nu inteleg cum poate lipsi de aici "Unstoppable", de departe, cel mai impresionant si mai intens film inspirat din realitate.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro