10
Cea mai cool mătușă! Se poate transforma în orice personaj
Divertisment / 28.07.2017

Nu te-ai aștepta ca la o convenție cosplay, unde oamenii se costumează în diverse personaje din filme, desene animate sau cărți, să-și facă apariția o pensionară.

Acesta este și motivul pentru care oamenii s-au îndrăgostit imediat de Solange din Manaus, Brazilia. 

Cunoscută sub numele de scenă Tia Sol, adică Mătușica Soare, Solange se costumează în diverse personaje celebre și o face atât de bine încât a devenit o vedetă online, iar povestea sa este deja virală. Solange își face singură costumele, cumpărând piese diferite pe care apoi le asamblează.

"Un prieten mi-a spus că nu am curaj să fac asta. Mi-am ales un personaj și am făcut costumul fără să spun nimănui
", a declarat femeia pentru buzzfeed.com. 

Deși a devenit foarte populară pe internet la nivel global, simpatica mătușă participă numai la evenimentele din orașul său. "Nu ratez niciun eveniment de cospaly din orașul meu. Mi-ar plăcea să ajung și în alte orașe, dar ați văzut cât de scumpe sunt biletele?"

"Nu m-am gândit niciodată că voi fi atât de apreciată de tineri. Mi-am făcut o mulțime de prieteni", a mai spus Solange.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro