Foto: Cătălin LăzăroiuDe 6 ani realizezi singura emisiune de bune-maniere din Romania. Crezi ca oamenii au asteptari mai mari de la tine decat de la ceilalti oameni?Categoric da! De câte ori merg la un eveniment sau întâlnesc oameni noi care ştiu cu ce mă ocup, aceştia încep să se scuze pentru lucruri puţin importante sau să se poarte diferit sau pur şi simplu să mă întrebe despre tot felul de reguli. Întrebările sunt atât de de creative, că uneori nici eu nu ştiu răspunsurile! Şi simt cumva că sunt mai atenţi la ceea ce zic sau fac. Dar eu nu ţin atât de mult la a ne purta formal, eu sunt un om cald şi îmi place să simt căldura şi sinceritatea şi la cei din jur. Nu în ultimul rând sunt jurnalist, nu profesoară de pension. Sunt un om bine crescut şi politicos, dar nu scorţos.În ce îţi găseşti inspiraţia atunci când trebuie să alegi subiectele din emisiune?Eu mă inspir din viaţa de zi cu zi şi regula mea e să fiu cât mai atentă la tot ce în jurul meu. Aşa îmi vin ideile şi pentru articolele de pe blog, de la oameni pe care îi întâlnesc, cuvinte care îmi trec pe la ureche, situaţii cu care mă confrunt. La Bonton echipa emisiunii mai include doi reporteri, acum suntem o echipă de fete, eu, Ioana Mihalca şi Oana Coşbuc. O parte dintre subiecte sunt propuse de ele. Suntem într-o permanentă căutare de modele, oameni care au ceva de spus, de la care avem ce învăţa. Citim mult, uneori lucrăm la un subiect şi documentându-l aflăm de un altul la fel de interesant, alteori pur şi simplu primim propuneri de la diverşi oameni.
Foto: Andrei PopaAi participat de curand la Conferintele TEDx, la Cluj-Napoca, in calitate de speaker. Ce mesaj ai transmis publicului prezent?A fost o experienţă foarte frumoasă şi intensă. Conferinţele sunt renumite pentru ideile şi vorbitorii lor aşa că m-am bucurat să am ocazia să le povestesc oamenilor care este perspectiva mea asupra politeţii. Să-i fac dreptate politeţii, cum îmi place mie să spun, ca oamenii să nu o mai confunde cu superficialitatea sau ipocrizia. E un subiect greu de atins, deşi eu cred că a influenţat întreaga istorie a omenirii. Dar m-am bucurat de atenţia publicului şi cred că am reuşit să aduc un mesaj diferit. Politeţea este, până la urmă, ceea ce ne aduce împreună.Când nu te dedici emisiunii şi activităţilor profesionale, cum îţi petreci timpul?În timpul în care nu fac ceva pentru Bonton cel mai adesea scriu pentru blogul meu,
danagont.ro. În plus am două pisici cărora încerc să le acord mai multă atenţie. Cel mai mult mă relaxează să stau în natură, îmi place să citesc, să merg la un film bun... bucurii simple, nimic sofisticat.