20
Animalele păstrează distanța socială: 20 de imagini care dovedesc că sunt mai deștepte decât oamenii
Câteodată, necuvântătoarele ne dau lecții. Aceste animale dovedesc că sunt mai inteligente decât unii oameni, respectând distanța socială.
Deși suntem inundați cu o mulțime de recomandări și dispoziții despre pandemia de COVID-19, există oameni care încă mai cred că noul coronavirus e o invenție. Sau că, dacă este real, pe ei nu-i poate atinge. "Inteligența" multora este de-a dreptul periculoasă, în ciuda măsurilor impuse de multe state, și până acum a provocat multe cazuri de infectare, transpuse în spitalizare sau, din păcate, în decese.Pentru cei care găsesc de cuvință să nesocotească măsurile de igienă și de distanțare socială, există pedepse, mai blânde sau mai dure. Iar Bored Panda demonstrează că animalele se dovedesc de multe ori mai deștepte decât oamenii. De la pisici la porumbei, aceste fotografii ne arată că animalele știu să păstreze distanța unele față de altele, unele aliniindu-se ca la comandă.
Bolnavii izgoniți din stup
Interesant este că multe animale chiar iau măsuri pentru a preveni răspândirea unor boli în rândurile lor. De exemplu, cimpanzeii și albinele. Cele două specii devin neîndurătoare atunci când sunt în pericol de îmbolnăvire.
Infecțiile bacteriene care lovesc coloniile de albine, precum cele de loca americană, sunt foarte periculoase pentru că distrug larvele. "De aici le vine și numele, de la mizeria maronie. Miroase foarte, foarte rău", a explicat pentru National Geographic Alison McAfee, cercetător postdoctoral la North Carolina State University's Entomology and Plant Pathology department.
Larvele infectate emit substanțe chimice pe care albinele mai vârstnice le pot detecta, precum acid oleic și β-ocimene, un feromon al albinelor, arată McAfee. Imediat după ce identifică aceste substanțe, albinele izgonesc membrii bolnavi ai stupului.
Cimpanzeii se feresc de exemplarele bolnave
În 1966, în timp ce studia cimpanzeii în Tanzania, Jane Goodall a studiat un exemplar bolnav de poliomielită, numit McGregor. Ceilalți cimpanzei l-au atacat pe McGregor, îndepărtându-l din grupul lor. Paralizat parțial, McGregor s-a apropiat de câțiva cimpanzei cățărați într-un copac. A întins o mână spre ei pentru a-i saluta, dar aceștia s-au ferit imediat de el.
Goodall a notat și alte exemple în care cimpanzeii bolnavi de poliomielită erau evitați de semenii lor, deși a observat și cazuri în care bolnavii erau reprimiți în grup.
Cercetătoarea a ajuns la concluzia că, fiind ființe vizuale, cimpanzeii stigmatizau exemplarele bolnave din cauza figurii desfigurate de poliomileită care le provoca dezgust, pentru ei acesta fiind un semnal că trebuie să se ferească de individul bolnav.
Așadar, distanțarea socială nu reprezintă doar un concept uman. Aceste imagini publicate de