Backseat


Povestea lui Dick Cheney, cel mai puternic vicepreşedinte al Statelor Unite din istoriei, şi modul în care politica pe care a aplicat-o a schimbat lumea. Pentru a intra în rol, Christian Bale a luat în greutate 20 de kilograme, s-a ras pe cap şi şi-a albit sprâncenele, declarând ulterior că a obţinut acest fizic pentru rol mâncând produse de patiserie. Filmul aduce alături o parte din echipa de filmare care a lucrat pentru The Big Short (2015), inclusiv regizorul Adam McKay, actorii Christian Bale şi Steve Carell, ca şi producătorul Brad Pitt. Christian Bale a fost iniţial cooptat pentru a-l jua pe George W.Bush în W. (2008) înainte de a renunţa la film şi de a fi înlocuit cu Josh Brolin. În schimb, Bale joacă în acest film rolul vicepreşedintelelui lui Bush, Dick Cheney. Christian Bale a susţinut că, datorită stilului de regie al lui Adam McKay, a fost necesar ca el însuşi să facă mai multe cercetări pentru acest film decât pentru oricare altul: nu numai să adopte manierismele şi jargonul lui Cheney, dar să ştie exact aceleaşi lucruri ca şi vicepreşedintele: politici, evenimente istorice, abrevieri şi alte lucruri de care vicepreşedintele ar fi fost informat într-un moment sau altul.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro