Misiunea ordinului era clară încă de la început — să îi ajute pe „cei mai săraci dintre săraci”. Nu era vorba doar despre lipsa banilor, ci despre oamenii complet abandonați de societate: bolnavi fără familie, copii rămași pe străzi, persoane muribunde, bătrâni singuri și oameni pe care nimeni nu voia să îi atingă sau să îi privească. În acea perioadă, multe dintre locurile în care lucrau surorile erau greu de imaginat pentru cei care nu văzuseră niciodată sărăcia extremă. Oameni care mureau pe străzi, copii fără hrană sau adăpost și persoane bolnave lăsate fără îngrijire deveniseră parte din realitatea zilnică a Calcuttei. Maica Tereza nu voia doar să ofere hrană sau medicamente. Își dorea ca acești oameni să simtă că existența lor contează. Pentru ea, fiecare om avea dreptul să fie tratat cu respect și compasiune, indiferent cât de sărac sau bolnav era. Membrele ordinului trăiau foarte simplu, aproape la fel ca oamenii pe care îi ajutau. Nu urmăreau confortul sau acumularea de bunuri materiale. Își dedicau zilele îngrijirii celor aflați în nevoie și încercau să fie prezente exact acolo unde suferința era mai mare. În timp, activitatea lor a început să atragă atenția tot mai multor oameni. Ceea ce pornise cu resurse minime și câteva femei curajoase a început să crească surprinzător de repede. Tot mai multe tinere au ales să se alăture ordinului, inspirate de exemplul Maicii Tereza și de ideea unei vieți dedicate ajutorării altora. Au început să apară centre pentru copii abandonați, adăposturi pentru oameni fără locuință și case pentru bolnavi și muribunzi. Pentru multe persoane, aceste locuri reprezentau singura formă de sprijin pe care o primeau vreodată. Poate unul dintre cele mai emoționante aspecte ale muncii lor era grija pentru cei aflați în ultimele zile de viață. Maica Tereza spunea adesea că nimeni nu ar trebui să moară singur sau simțindu-se neiubit. Într-o lume în care mulți dintre acești oameni erau evitați și respinși, surorile ordinului le ofereau ceva extrem de simplu, dar profund: prezență umană și afecțiune. Cu timpul, „Misionarele Carității” au depășit granițele Indiei și au început să activeze în tot mai multe țări. Ordinul s-a extins în întreaga lume, ajungând în zone afectate de sărăcie, războaie sau boli grave. Deși organizația a devenit cunoscută la nivel mondial, Maica Tereza a încercat mereu să păstreze aceeași idee simplă de la care pornise totul: să vezi omul din fața ta și să îl ajuți cât poți, fără să aștepți ceva în schimb. Pentru milioane de oameni, „Misionarele Carității” nu au însemnat doar un ordin religios, ci o formă rară de speranță într-o lume în care mulți se simțeau complet uitați.