Dosar Eva. Bărbaţii din modelling, mai prost plătiţi decât femeile
Divertisment / 20.10.2013

Bărbaţii tineri şi frumoşi par să aibă viaţă dulce în modelling. Un clasament întocmit de revista Forbes atestă însă că ei câştigă mai puţin de 10% din veniturile obţinute într-un an de colegele lor de pe podium.

În ciuda aparenţelor, bărbaţii care lucrează ca manechin nu au toată lumea la picioare. Chiar dacă arată bine şi se află în centrul unor afaceri de sute de milioane de euro, aceștia se confruntă cu o situație pe care femeile o întâlnesc în alte domenii: ei câştigă mai puţin decât celălalt sex, deşi fac aceeaşi muncă. Asta n-ar fi neapărat o noutate absolută într-o lume dedicată femeilor, dar diferenţele imense faţă de cele întâlnite în alte activități sunt colosale. Lăsăm deoparte exemplele unor superstaruri, precum David Beckham sau Cristian Ronaldo, care au apariții plătite foarte bine, dar episodice - vorbim despre bărbații care au ales profesia de manechin.



Feministele ar spune că s-a făcut, în sfârşit dreptate, dar aici nu poate fi vorba despre sexism, de vreme ce multe dintre cele mai importante case de modă poartă numele unor bărbaţi celebri, iar cele mai strălucitoare idei, consacrate cu rang de capodopere, sunt semnate de stilişti renumiţi, precum Karl Lagerfeld, Marc Jacobs, Versace, Calvin Klein, Armani, Dior, Hugo Boss, Jean-Paul Gaultier sau Yves Saint-Laurent.

Clasamentul publicat recent de Forbes relevă că liderul topului câștigurilor obținute de bărbații care urcă pe podium, Sean O’Pry, câștigă o sumă derizorie în comparație cu venitul primei clasate în topul femeilor, Gisele Bundchen.

 

Sean a primit 1,5 milioane de dolari pe an, în timp ce supermodelul brazilian a fost plătită cu 42 de milioane de dolari. 

O’Pry, care a avut prezentări pentru Calvin Klein, Versace și Dolce & Gabbana, îl devansează pe britanicul David Gandy, care a primit un salariu de 1,4 milioane de dolari în ultimul an.

Pe poziția a treia în ierarhia publicată de Forbes se află Simon Nessman, cu 1,1 milioane de dolari.

Cei trei sunt, de altfel, singurii bărbați care au făcut milionul de dolari într-un an, din prezentările de modă. În schimb, toate cele zece poziții din clasamentul feminin sunt ocupate de modele multimilionare. Ultima clasată, celebra Lara Stone, a obținut "doar" 3,2 milioane de dolari, aproape dublu în comparație cu O’Pry.



Ultimul clasat în topul masculin, Tobias Sorensen, care prezintă pentru Zara, a obținut doar 265.000 de dolari în ultimul an.

Gisele Bundchen este urmată de Miranda Kerr, cu 7,3 milioane de dolari.

Pe locul al treilea s-a clasat Adriana Lima (6 milioane), iar pe poziția a patra se situează un alt supermodel celebru, Kate Moss, cu 5,7 milioane de dolari.

Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, salariile bărbaților sunt de zece ori mai mici decât cele ale femeilor. În medie, cel mai bine plătit model masculin câștigă cu 7,5 milioane de dolari mai puțin decât cel mai bine plătit supermodel, scrie ziarul citat.



"Bărbaţii câştigă, în medie, între 200.000 şi 500.000 de dolari pe an. Dacă sunt foarte-foarte buni, pot ajunge la un milion. Femeile fac între două şi cinci milioane", a explicat Vanna Le, editor şef la Forbes.

Principala explicaţie se bazează pe un adevăr fundamental: industria modei este axată pe interesul femeilor. De vreme ce femeile cumpără mai multe haine decât bărbații, aproape tot ceea ce produce acest sector țintește zona lor de interes.

Femeile consumă cea mai mare parte a producției unei industrii care la nivel global generează vânzări estimate de 1.700 de miliarde de dolari și în care lucrează aproximativ 75 de milioane de angajați, potrivit site-ului fashionunited.com.

Cu toate că apar pe podiumurile celor mai importante evenimente din lumea modei, de la Milano, Paris, Londra sau New York, şi promovează branduri de lux care oferă produse de lux, de la haine până la parfumuri, bărbaţii din modelling rămân în umbra femeilor. "Cred că este singura industrie în care femeile sunt mai bine plătite decât bărbaţii", a declarat modelul David Gandy, considerat cel mai cunoscut model masculin din lume.

În urmă cu şapte ani, Sean O’Pry a fost descoperit graţie profilului său de pe Myspace, iar cariera lui a înregistrat o ascensiune fulminantă. A semnat contracte cu Versace şi Hugo Boss, a apărut în Vogue şi în videoclipul "Girl Gone Wild" al Madonnei.

Cu toate acestea, succesul lui nici nu se compară cu cel al colegelor de podium, notează ABC News. "Hei, cel puţin nu trebuie să port tocuri înalte şi să îmblu în bikini, aşa că femeile sunt mai tari", a declarat el amuzat. "Sunt mulţumit de cariera mea. Nu mă plâng că nu fac 42 de milioane de dolari. La capătul zilei, îmi dau seama că sunt binecuvântat cu ceea ce fac", a spus O’Pry.

"Discrepanţa vine din faptul că în general se consideră că femeile cumpără de două ori mai multe decât bărbaţii. Sunt consumatori mai mari, de aceea brandurile, clienţii se concentrează pe ele. Credinţa generală este că atunci când un bărbat prezintă o campanie, investiţia făcută aduce mai puţini bani", este de părere Vanna Le, de la Forbes.

Viaţa de model nu este atât de simplă cum pare din afară. Ca şi femeile, bărbaţii trebuie să înfrunte şi ei stereotipuri legate de modelul fizic ideal pentru a face carieră în acest domeniu.

Manechinul David Gandy consideră că bărbaţii care urcă pe catwalk sunt greşit înţeleşi: "Sunt multe clişee, multe stereotipuri despre modele, dar bărbaţii sunt cele mai uşoare ţinte."

Când spune ţinte, Gandy are în cap un singur cuvânt: "Zoolander". Este titlul unei comedii, în care Ben Stiller întruchipează tot ce e mai uşor de ironizat la un manechin: vanitatea, egocentrismul şi privirea de un "albastru de oţel". "Albastru de oţel, exact. Ben Stiller ne-a fript pe toţi cu asta. Dar în acelaşi timp nu pot să nu iubesc filmul ăla", glumeşte Gandy.

El unul a schimbat, totuşi, puţin din percepţia asupra bărbaţilor care prezintă moda. "Am venit în această industrie cu stilul bărbatului Dior - foarte androgin, slăbănogii erau cel mai bine plătiţi. Eu n-am urmat turma. Nu mă iau după trenduri. Toţi îmi spuneau că trebuie să fiu slab. Picioarele tale trebuie să fie subţiri, îmi ziceau. Iar eu nu sunt un tip slab", explică David Gandy.

aspectul său fizic l-a ajutat să fie deosebit. A debutat şi în actorie - a jucat într-un scurtmetraj, "Away We Stay" - şi a creat un stil de fitness şi aplicaţii pentru fitness, făcându-şi numele cunoscut şi posibilităţile de a câştiga mai mult, relatează ABC News.

Moda este un business bănos, chiar dacă bărbaţii sunt surclasaţi copios de femei, dar nu este suficient pentru a te pune la adăpost pe viitor. Ca şi în cazul sexului slab, aici trecerea timpului te trage inevitabil jos de pe scenă, iar când vine momentul ieșirii din lumina reflectoarelor, trebuie să ai deja altceva mai bun de făcut.

Diferenţa imensă dintre cele două sexe este greu de recuperat în modelling. Dar bărbaţii nici nu-şi propun asta. Le place pur şi simplu ceea ce fac, iar dacă reuşesc să ajungă la o sumă cu şase zerouri după un an de defilări, înseamnă că merită să fie înconjuraţi şi surclasaţi de femei. În fond, e lumea lor. Ei sunt doar nişte intruşi simpatici.


CÂT CÂȘTIGĂ MODELELE

BĂRBAȚI

Sean O'Pry         1,5 milioane
David Gandy       1,4 milioane
Simon Nessman 1,1 milioane
Arthur Kulkov        905,000
Noah Mills             740,000
Ryan Burns           610,000
Tyson Ballou          425,000
Ollie Edwards        410,000
John Kortajarena    290,000
Tobias Sorensen    265,000


FEMEI

Gisele Bündchen      42 milioane
Miranda Kerr               7,2 milioane
Adriana Lima               6 milioane
Kate Moss                  5,7 milioane
Liu Wen                      4,3 milioane
Hilary Rhoda               4 milioane
Carolyn Murphy           3,6 milioane
Joan Smalls                3,5 milioane
Candice Swanepoel     3,3 milioane
Lara Stone                   3,2 milioane

* Sumele sunt prezentate în dolari și reprezintă veniturile realizate în perioada iunie 2012 - iunie 2013. Sursa: Forbes

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro