Robert Downey Jr. ?i Chris EvansRobert Downey Jr. şi Chris Evans au plecat la San Diego pentru a se întâlni cu admiratorul lor
Cei trei actori şi-au petrecut după-amiaza de luni cu Wilcox şi familia lui, l-au încurajat şi i-au dat mai multe autografe, semnând chiar şi pe peretele salonului în care este internat.

Chris Evans s-a ataşat de fanul său chiar înainte de a-l întâlni. El i-a trimis iniţial o înregistrare video în care îl încurajează să lupte şi îi mulţumeşte pentru că este un fan al personajului Captain America. Şi, aşa cum notează People, "Răzbunătorii" au mai câştigat un erou.


Franciza cinematografică, bazată pe volumele de benzi desenate lansate de Marvel, îl are ca protagonist pe actorul Chris Evans, în rolul unui veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, care capătă puteri supranaturale de la un ser experimental şi devine primul supererou al Americii.

Chris Evans s-a remarcat în trecut cu roluri precum cele interpretate în filmele din seria "Cei patru fantastici", "Ţestoasele Ninja" sau "Care-i numărul tău?".
În 2015, actorul a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un film de acţiune la People's Choice Awards din SUA, iar în 2011 a luat premiul pentru cel mai bun supererou la Scream Awards.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro