adidas se reunește cu Influenceri DIN ÎNTREAGA LUME PENTRU A PREZENTA ENERGY RUNNING
Divertisment · Evenimente / 02.09.2015

Campania inspiră alergătorii să se alăture mișcării #EnergyRunning.

adidas a lansat o campanie globală prin care prezintă o serie de influenceri din Rio de Janeiro, New York, Londra, Moscova și Tokyo și lansează o invitație către pasionații de alergare de a se alătura campaniei Energy Running, care se desfășoară în mai multe orașe din jurul lumii. adidas marchează debutul campaniei prin lansarea clipului online numit This is Energy Running.

Este pentru prima data în istorie când adidas Running reunește într-o campanie globală alergători de performanță din orașe cheie cu atleți de talie mondială, precum sprinterul american Tori Bowie și sprinterul jamaican Warren Weir. În calitate de experți în alergare, de la  ultramaratoane până la întreceri pe distanțe scurte, în modă și fitness, Rachel Apollonio din Rio de Janeiro, Sophie Christabel din Londra, Lindsey Calla din New York, Julia Korzh din Moscova și Tomomi Yuda din Tokyo reprezintă diversitatea mișcării Energy Running.


“Energy Running reprezintă mai mult decât o tură de alergare și parcurgerea unui număr de kilometri.. Este un sport care are o parte socială foarte puternică, îți îmbunătățește starea de spirit și îți aduce like-uri pe rețelele sociale, iar în același timp te provoacă să investești în tine și să-ți depășești recordul personal. Această comunitate de influenceri care promovează alergatul, alături de produsele noastre, serviciile și evenimentele axate pe campania Energy Running, stabilește o punte cu femeile sportive, oferindu-ne astfel mai multă autenticitate și credibilitate. Avem un obiectiv bine definit în ceea ce privește atleții pe care îi vizăm și pe care dorim să îi avem aproape și de aceea avem un nou plan de a-i cuceri”
, a declarat Adrian Leek, Manager General în cadrul adidas Running.

Pe lângă experiența lor extinsă în acest domeniu, liderii de opinie au fost aleși pe baza pasiunii comune pentru alergare și audienței mari din mediul online, precum și pentru notorietatea personală, din care se reflectă creșterea rapidă a numărului de femei care includ alergarea pe lista activităților sportive de rutină.

"Femeile sportive pe care ne concentrăm se inspiră de la persoane relevante în mediul social la care se pot raporta cu ușurință și reprezintă motivul pentru care influencerii vor deține un rol deosebit în campaniile noastre de marketing, trecând la un nivel superior. Ne vom baza pe liderii de opinie în sezoanele următoare pentru conceperea produselor noastre și susținerea campaniei, deoarece opiniile fanilor noștri contează cel mai mult”
,  a adăugat Leek.

Clipul This is Energy Running va rula pe toate canalele Social Media – YouTube, Instagram, Facebook și Twitter, incluzând editări personalizate ale clipului, care pun în evidență fiecare atlet și fiecare lider de opinie. Pe parcursul campaniei, brandul adidas va găzdui o serie de evenimente Energy Running în orașe cheie inclusive Shanghai, Moscova, New York, Londra, Berlin și Rio de Janeiro, oferind alergătorilor oportunitatea de a lua parte la experiența Energy Running.


Vă puteți alătura mișcării Energy Running pe twitter sau Instagram #EnergyRunning și pe facebook.com/adidasrunning.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro