Boeing Boeing aterizeaza in exclusivitate la Teatrul Elisabeta!
Divertisment · Evenimente / 16.01.2015

Sambata 17 ianuarie, ora 19.00, in premiera la Teatrul Elisabeta, se va juca spectacolul Boeing Boeing de Marc Camoletti. Distributia este formata din Aurelian Temisan, Anca Sigartau, Lucian Ghimisi, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Anca Dinicu, Bogdan Stanoevici, Marius Gilea, Maria Buza, Dana Marineci si Raluca Ghervan. Cavaler al Legiunii de Onoare din Franta si Societar al Société Nationale des Beaux Arts, Marc Camoletti a fost tradus si jucat in peste 50 de tari. La Paris 18 dintre piesele sale au fost montate insumand un total de peste 20.000 de reprezentatii.

In 1991, la 30 de ani de la premiera mondiala, piesa care l-a facut celebru pe Camoletti, „Boeing Boeing”  a intrat in The Guiness Book of Records ca piesa de teatru francofona cu cele mai multe puneri in scena. Dupa premiera mondiala din 1960, de la Teatrul de Comedie din Paris, urmeaza alte montari pe scenele din intreaga lume: Londra, New York, Singapore, Chicago, etc.

Actiunea se invarte in jurul lui  Bernard (Aurelian Temisan), un arhitect de succes care este logodit in acelasi timp cu 3 stewardese (Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Tania Popa) fara ca vreuna dintre ele sa stie despre celelalte.Povestea functioneaza cum nu se poate mai bine in urma unui plan bine pus la punct: gestionarea calendarului de zboruri amoroase si ajutorul menajerei morocanoase dar fidele (Anca Sigartau/Maria Buza), care ocupa un post de controlor al traficului aerian in paradisul romantic al lui Bernard. Rasturnarile de situatie nu intarzie sa apara insa din cauza unei vizite neprevazute a vechiului sau prieten Robert (Lucian Ghimisi), a unor turbulente climatice si a noului program de zbor ce ii plaseaza pe protagonisti intr-un haos plin de momente palpitante si coincidente surprinzatoare.


Echipa de creatie este formata din  Serban Puiu (regie), Adina Buzatu (costume), Irina Chirila (decor), Tom Brandus (sound si light design), Horia Moculescu (compozitor), Dana Dorian (textier) si Irina Margareta Nistor (traducerea si adaptarea). Teatrul Elisabeta nu este la prima colaboare cu aceasta echipa.  In octombrie 2014 a avut loc premiera primei productii a Teatrului Elisabeta, “Incurcatura la nivel inalt” de Ray Cooney.

Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului “Boeing Boeing” sunt programate pe 17 si 31 ianuarie, orele 19.00, urmand ca spectacolul sa intre in repertoriul permanent al Teatrului Elisabeta.  Spectacolul dureaza 3 ore cu o pauza. Pretul biletelor este de 50/60/70 de lei, in functie de locul ales in sala de spectacol.


Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului Elisabeta si online pe www.teatrul-elisabeta.ro si www.bilet.ro. Pentru mai multe detalii legate de Pachetul Special “Dinner & A Show”, va invitam sa intrati pe site-ul www.teatrul-elisabeta.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro