Locul impactului la puţin timp după accident, un investigator cercetează zonaEl ar fi sărit prea devreme şi s-a ciocnit de instructor şi de tânără, la o înălţime de 70 de metri, toţi trei părbuşindu-se pe pământ.
Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului.
Tânăra, care era conştientă, a fost transportată la Spitalul Universitar, unde a decedat.
Instructorul, aflat şi el în stop cardio-respirator, a fost transportat la Spitalul Floreasca.
El are un traumatism cranio-cerebral, fiind intubat şi ventilat, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii şi coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, apreciind că starea bărbatului este destul de gravă.

Accidentul este cercetat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cei doi paraşutişti răniţi în accidentul de duminică dimineaţă de pe aerodromul de la Clinceni au fost transportaţi la Spitalul Floreasca şi la Spitalul Universitar din Capitală, cel care a suferit un stop cardio-respirator fiind în stare destul de gravă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro