Fii martor la gestul creatiei – "Jurnal de introspectie"
Divertisment · Evenimente / 17.11.2014

Te-ai gandit vreodata ce ascunde "in side-ul" unei expozitii? Ce se intampla cu artistii, cum se transforma emotiile lor si cum evolueaza obiectele de arta? Te-ai gandit vreodata cum se poate transforma o camera goala in gazda unui vernisaj?

Vino, incepand cu 17 noiembrie si lasa-ti amprenta in "Jurnalul de introspectie" a celor trei artiste Mirela Traistaru, Dorotheia Fleiss si Raluca Ghideanu, gazdele galeriiei de arta European Art Gallery.

Numai asa vei descoperi si secretele care se ascund in spatele intrebarilor de mai sus.

"Fiecare bucata de tipat, de extaz, de chin, de regasire, de motivatie, de compasiune, de revolta, de artificii naste un gest. Fii martor la gestul creatiei!"

Timp de 10 zile (17 – 27 noiembrie 2014, intre 10.00 si 18.00), ai posibilitatea sa participi activ la procesul artistic, sa traiesti experienta creatiei alaturi de cele trei artiste, renumite pentru ineditul operelor sale.


"Jurnal de introspectie" va fi o experienta unica pentru tine pentru ca, pe de o parte poti urmari intreg procesul creator al unei opere - cum se naste, cum creste si cum se destrama- pe de alta parte, pentru ca de data asta opera artistica ti se asaza in fata precum o oglinda.

Astfel, dupa procesul de creatie, te asteptam pe 27 la vernisajul organizat tot in cadrul European Art Gallery, incepand cu ora 19.00 – invitatie la introspectie.

Cele trei artiste iti vor fi alaturi in timpul procesului de creatie, in ziua vernisajului, dar si inca doua saptamani dupa incheierea vernisajului (pana pe 15 decembrie), cand expozitia poate fi vizionata.


Mai mult, timp de doua saptamani dupa vernisaj puteti sa cumparati bucati din opera - sufletul artistelor, la alegere.

Va invitam, de fapt, sa vorbim despre mostenire, sa vorbim despre respect si datorie, despre crez si samanta, despre fiecare dintre noi, proiectat in ARTA.

Pe 27 noiembrie, practic se deschid usile celui mai atipic vernisaj al anului – o expozitie in care vezi ceea ce gandesti si ceea ce simti pentru a (te) intelege.

Mirela Traistaru: "Va invitam sa ne fiti alaturi in crearea unei opere – jurnal.  Altfel spus, sa explorati lumea interioara prin pictura, sa urmariti o opera in intreg procesul sau creator: cum se naste, cum creste si cum se destrama, se rupe in mii de bucati pentru a aduce bucurie."


Dorothea Fleiss:  "Veniti intre 17 si 27 noiembrie la European Art Gallery ca sa vedeti cum fiecare artist transpune starea sa fizică si starea de spirit in opera de arta. Mai mult, veti observa cum prezenta dumneavoastra va emana in vernisajul de pe 27 noiembrie. Intr-o privire generală, se poate afirma că opera/jurnalul unui artist oferă date, dezvăluie reflecţii/gânduri, imortalizează clipe ale subconştientului şi starea de moment ale artistului."

Raluca Ghideanu: “O camera alba, o schela, cateva culori, materiale la intamplare… Asa va incepe totul. Apoi, ne puteti fi alaturi in cautarea jumatatii, cautarea de sine."


La sfarsitul vernisajului, fiecare iubitor de frumos poate pleca acasa cu o opera de arta, bucata de suflet, pe care si-o alege din intreaga creatie.

Panza va fi decupata de pe perete si va fi pusa pe sasiu in fata celui care isi doreste o bucata din sufletul artei... poate fi cadou sau autocadou.

Va asteptam la European Art Gallery: Bulevardul Regina Maria nr.18, sector 4 Bucuresti.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro