MOZART cu “Don Giovanni” şi RIMSKI-KORSAKOV cu poveştile Şeherazadei
Divertisment · Evenimente / 09.02.2015

– de Ziua Îndrăgostiţilor, la SALA RADIO!

În ajunul zilei dedicate îndrăgostiţilor, Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului său principal – TIBERIU SOARE – şi cu participarea pianistei KARINA ŞABAC (unul dintre artiştii români cu o frumoasă carieră internaţională), vă invită la o seară muzicală a cărei principală temă este... iubirea! Celebra uvertură a lui Mozart la opera Don Giovanni, al cărei libret este bazat pe aventurile legendarului personaj seducător Don Juan şi cunoscuta suită Şeherazada, inspirată de „O mie şi una de nopţi” şi semnată de NIKOLAI RIMSKI-KORSAKOV, vor face parte din programul evenimentului programat vineri, 13 februarie (19.00), la Sala Radio.


În prima parte a serii, după ce veţi aprecia uvertura operei Don Giovanni, o veţi aplauda pe KARINA ŞABAC, care va interpreta alături de Orchestra Naţională Radio unul dintre cele 27 de concerte de pian ale marelui Amadeus: Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră.

KARINA ŞABAC a studiat în România şi apoi peste hotare, la Berlin, Los Angeles şi New York. A cântat în recitaluri şi ca solist pe importante scene internaţionale, ca Berlin Philharmonie şi Konzerthaus, Walt Disney Concert Hall din Los Angeles, Concertgebouw Amsterdam, Munchen Gasteig ş.a. A organizat ca director artistic festivalurile de muzică Rumänische Kammermusikabende, în Berlin şi ZARVA Festival – Vaals and Valkenburg, în Olanda. A susţinut concerte şi a predat cursuri de perfecţionare în China, Statele Unite şi România, concerte solo în Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, România, Rusia şi Ucraina. Din 2011 este asistentă a dirijorului german Marcus Bosch (GMD Nürnberg), în festivalul anual Heidenheim Opernfestpiele din Germania. În 2014 a fost invitata Festivalului  “Cetatea muzicală” din Braşov, organizat de Fundaţia culturală Sherban Lupu şi a susţinut în România concerte şi lecţii de măiestrie pentru tinerii muzicieni din şcolile de muzică din Baia Mare, în cadrul unui proiect al Clubului Rotary.


În cea de-a doua parte a serii vă veţi bucura de celebra suită simfonică Şeherazada, cea mai cunoscută creaţie a compozitorului romantic rus Nikolai Rimski-Korsakov, inspirată din “O mie şi una de nopţi”. Lucrarea străbătută de farmecul oriental şi personajele pitoreşti ale basmelor, cântată în primă audiţie la Sankt Petersburg, în 1889, va fi interpretată cu participarea solistică a violonistului VIRGIL ZVORIŞTEANU – concert maestru al Orchestrei Naţionale Radio.

TIBERIU SOARE, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului, îşi desfăşoară activitatea de dirijor din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate.


Începând din anul 2012, Tiberiu Soare este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.

Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Tiberiu Soare a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). La finalul lunii iulie 2014, a fost de asemenea aplaudat în Germania, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă al cărei principal invitat a fost Angela Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Regensburg (Bavaria, Germania), în cadrul unui festival anual - Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel).


În noiembrie 2014, a dirijat trei concerte, alături de Angela Gheorghiu, în legendare săli de concert din Europa: Théâtre des Champs-Elysées - Paris, Musikverein Graz - Austria, Sala Concertgebouw - Amsterdam. În seara de 31 decembrie s-a aflat din nou la pupitrul unei orchestre europene - Orchestra Simfonică Saarbrücken - într-un nou concert de gală alături de cunoscuta soprană Angela Gheorghiu la Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro