Pe 1 martie, la împlinirea a 3 ani de emisie, DIGI24 LANSEAZĂ UN PROIECT JURNALISTIC UNIC- “GENERAŢIA X”
Divertisment · Evenimente / 27.02.2015

România văzută din aer la 25 de ani după Revoluţie! Este ceea ce Cosmin Prelipceanu le propune telespectatorilor în ziua în care Digi24, singurul post de ştiri în format HD, împlineşte 3 ani.

Pe 1 martie, Digi24 porneste un nou proiect jurnalistic amplu. Cum arată România la 25 de ani de la Revoluţie? Ce au lăsat în urmă cei 4 milioane de români care au plecat in străinătate? De ce am plecat? De ce am rămas? Unde am ajuns? Sunt întrebări pe care şi le pun atât cei care sunt parte acum a diasporei, cât şi cei care suntem aici, între graniţele României.

Într-o emisie-maraton, care începe la ora 06.00 şi se încheie după miezul nopţii, vorbim despre o singură generaţie, ”Generaţia X”. Spunem poveştile celor care au căutat, dupa 1990, un alt fel de viaţă în România. Descoperim istoriile celor plecaţi din cauza sărăciei sau pentru că în ţara de baştină nu-şi găseau niciun loc de muncă, aflaţi în căutarea unui salariu mai mare, unei vieţi mai bune. Pentru o carieră onestă, pentru o educaţie mai bună sau pentru un sistem de sănătate în care omul e prioritatea ZERO. Celor rămaşi în urmă şi generaţiei de copii crescuţi de bunici sau tinerilor care au stat ore-n şir la coadă ca să voteze.


Anca Dumitrescu, Marius Pancu şi Cătălin Petre îşi aşteaptă telespectatorii într-o ediţie specială a Digimatinalului, începând cu ora 07.00. Împreună cu invitaţii lor, gazdele Digimatinalului fac portretul Generaţiei X.

3 ani de Digi24 înseamnă şi 3 an de emisiuni dedicate culturii, bunelor maniere, filmului sau copiilor. Pe 1 martie, în ediţii speciale, dăm voce românilor speciali: Iulian Barascu, un pusti de 12 ani cu un IQ mai mare decat al lui Albert Einstein (Jurnal pentru copii),  Anca Feodor, o corporatistă care a renunţat la job şi a început sa găteasca dulciuri (Sănătatea în bucate).


Pe 1 martie, de la 13.30, Digi24 lansează, la „Tinereţe fără bătrâneţe”, campania "A doua viaţă". Izabela Pănescu aduce în prim-plan poveştile fericite ale unor oameni care au reuşit imposibilul: cu putere, încredere şi speranţă au învins boli grave. De la 16.30, “Ca-n filme” rememorează anul 1990 în cinematografia românească.  De la 17.30, la “Bonton”, Dana Gonţ are un invitat special. La doar 30 de ani, Victor Prisăcariu este cercetător la Oxford, una dintre cele mai prestigioase universități din lume si lucrează cu cele mai luminate minţi ale lumii.


De la ora 20.00, într-o ediţie specială, Cosmin Prelipceanu prezintă, în cifre, povestea Generaţiei X. Sanda Nicola, din Italia, Ciprian Bălţoiu, din Spania şi Raluca Lunculescu, din Marea Britanie vor spune poveştile românilor care au schimbat România.

În premieră la Digi24, de la ora 22.00, Toni Grecu şi echipa lui debutează cu “Superjurnal”, o emisiune în care orice ştire proastă poate deveni o glumă bună. ,, Emisiunea aduce la Digi24 umorul, comedia, pamfletul, iar Digi24 îi oferă Superjurnalului seriozitatea, ţinuta şi forţa unui post de ştiri care se respectă”, mărturiseşte Toni Grecu.  Maratonul jurnalistic realizat de Digi24 pe 1 martie se încheie cu o Ediţie Specială prezentată, de la ora 23.00, de Elena Vijulie şi Luca Niculescu. Doi reprezentanţi ai Generaţiei X, medicul Gabriela Cozmanciuc şi politologul Cristian Pârvulescu, sunt invitaţi în studioul Digi24.


Pe 1 martie, Digi24 împlineşte trei ani de emisie. De trei ani, informaţia e la putere.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro