Phenomena Laboratory, lansare neconvențională la Garajul Ciclop din centrul Bucureștiului

Evenimente / 28.05.2014

Garajul Ciclop de pe bulevardul Magheru din Capitală a găzduit, spre finalul săptămânii trecute, evenimentul de lansare al Phenomena Laboratory, transformând, pentru o seară, cea mai veche parcare supraetajată din București într-un laborator de design, arhitectură și modă. Scenografia a fost gândită astfel încât să amplifice interacțiunea publicului cu brandurile prezente la eveniment.

Primul eveniment de branduri din România a beneficiat de o locație ce face parte din seria de  spații neconvenționale ce se reactivează pe rand în oraș. Petrecerea ce a avut loc joi, 22 mai, a avut astfel un dublu rol: a lansat un birou de arhitectură și design altfel, și a creat o scenografie dedicată brandurilor partenere unică la nivel de eveniment de acest gen.

Cei aproape 500 mp de la etajul trei al clădirii au fost amenajați după un plan realizat de designerul Eduard Baicu împreună cu Andrei Oțet, Mircea Banu și Matei Cristian, astfel încât să amplifice interacțiunea vizitatorilor cu toate cele 8 zone de atracție.  Spatiul a luat o noua înfatișare sub lumina laserelor și reflectoarelor dispuse în amenajarea scenografica a petrecerii. Abordarea acestora a fost una neconvențională și a reușit să aducă împreună mai multe genuri de public.


Fiecare brand a beneficiat de o zonă de expunere dedicată, acesta fiind primul eveniment din România care și-a propus in mod expres să evidențieze importanța scenografiei într-un eveniment de brand.

Zona dedicată experimentelor culinare live și degustărilor a fost amenajată cu toate echipamentele necesare, într-o bucătărie instalată în parcare de Smeg by Hafele împreună cu Theta. În preajma zonei centrale, destinată socializării și concentrată în jurul unor piese de mobilier oferite de Sensio, a fost expus și mult îndrăgitul model MINI Countryman. Latura opusă a parcării Ciclop, devenită peste noapte scenă de evenimente mondene, fost destinată brandurilor de amenajări interioare si exterioare, zonă atât de dragă arhitectilor de la Phenomena Laboratory. Aici a fost recreată instalația Piastrelle, inaugurată la petrecerea de 10 ani a lui Stephan Pelger, având un decor realizat din vase de toaletă, căzi pline cu băutură sau folosite pentru a primi autografe, precum si pereți de mozaic fashion. Podeaua a aparținut celor de la RockStar Construct și a intrigat printr-un mozaic obținut din plăci de piatră naturală pe care a fost amenajat un spațiu de relaxare cu elemente de mobilier, creațiile arhitecților gazdă. Condimentarea spațiului cu femeia decadentă din cada Piastrelle, precum și întreaga instalație dedicată acesteia au dat o notă de senzualitate petrecerii care a încântat publicul.


Atmosfera a fost completată de muzică live prin trupa de la Jazz Compas și mapping-ul inedit de pe noul MINI Hatch, producție realizată în premieră, în România, de Dan Adrian Ionescu. Bicicletele Pegas au făcut deliciul celor mai curajoși, care au dat ture de parcare pe ritmurile vibrante de jazz și techo-electro.

Locația neconvențională, inedită și regia evenimentului realizată de laboratorul de design experimental, a atras, la lansarea sa, aproximativ 1200 de vizitatori ai Nopții Birourilor de Arhitectură devenind astfel principalul punct de destinație al arhitecților, studenților arhitecți și, nu în ultimul rând, al unui public iubitor de design de la Romanian Design Week.


Acest eveniment și-a propus să creeze un precedent și să promoveze un nou concept de petrecere prin scenografia cu o mare diversitate de atracții care celebrează designul interior și de produs, oferind totodată un spațiu de interacțiune pentru invitati. Publicul a fost format din arhitecți și viitori arhitecți, tineri designeri, colaboratori, producători de mobilier și pasionați de fashion și de design românesc care, pentru o seară, au avut ocazia să se regasească într-o atmosferă relaxată și aparte.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro