Seda Bağcan: “Un moment de liniște și fericire pentru București”
Divertisment · Evenimente / 30.10.2014

Seda Bağcan, femeia care a împrumutat vocea îngerilor, cântă pe 15 noiembrie în România.

“Am pornit acest turneu pentru a le reaminti oamenilor că vom putea aduce pacea în lume numai dacă aducem pacea în sufletele noastre. Sunetele, muzica… sunt instrumente extraordinare pentru a construi un spațiu sacru al creației. Și, o dată ce atingi acel moment de liniște, va fi mereu ușor să ți-l reamintești”.

“Compozitorul japonez Kitaro a vizitat Istanbulul anul trecut, pentru un concert din cadrul proiectului Symphonic World Tour, și am avut bucuria să-l întâlnesc și să-i prezint câteva dintre albumele mele”,

spune Seda Bağcan, artista turcoaică despre a cărei voce se spune că a fost ruptă din rai și care va cânta în România pe data de 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Pallady Hall din București.

Faimosul compozitor și pianist japonez Kitaro, recunoscut ca pionier în muzica New Age, câștigător al premiilor Grammy și Golden Globe, a solicitat recent o colaborare cu Seda Bağcan, parteneriat ai cărui termeni sunt încă în negociere. Kitaro a câștigat prestigiosul Golden Globe din colaborarea cu Oliver Stone pentru “Heaven & Earth”, un film cu Tommy Lee Jones, lansat în 1993. Artistul japonez are nu mai puțin de 15 nominalizări la premiile Grammy, dar a câștigat trofeul în anul 2000, cu albumul “Thinking Of You”, care a urcat, de altfel, pe locul 23 în Top Billboard New Age.


“Am vorbit puțin și despre viața mea și despre misiunea mea”, a spus Seda Bağcan, într-un interviu exclusiv înaintea concertului din România. “A fost interesat de toate proiectele despre care i-am vorbit și și-a dorit să avem câteva drumuri împreună. A început prin a-mi recomanda să-mi schimb casa de dicuri pentru distribuitorul internațional al albumelor lui, Domo Music Group. Mi-am început colaborarea cu Domo Records, iar acum punem la punct detaliile pentru o colaborare muzicală cu Kitaro”
, mai spune artista din Turcia. Seda Bağcan a avut, până de curând, contract cu Casa de Discuri Spirit Voyage, obținut în urma colaborării cu faimoasa artistă de origine indiană Snatam Kaur, un artist cu un uriaș prestigiu în mediile inițiate, dar recunoscut și de Billboard, unde una dintre piesele ei a urcat pe locul al nouălea în topul New Age.

Spectacolul din România va avea loc pe data de 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Pallady Hall din București. Seda Bağcan va fi acompaniată la pian de faimosul artist turc Dr. Õmer Ōnder, absolvent al Conservatorului de Stat din Turcia, dar și al Facultății de Medicină, domeniu în care s-a specializat și în cadrul unei rezidențe la Viena. Õmer Ōnder este o stea a televiziunii turce, cu peste 15 premii naționale și internaționale câștigate pentru excelență în media. Alături de acesta, la nai va cânta artistul turc Bilgin Canaz. Sunetul, care trebuie să fie la o calitate de excelență pentru acest gen de spectacol, va fi asigurat de tehnicieni turci care și-au testat măiestria atât în spectacole și festivaluri internaționale, cât și în ritualuri tradiționale, cu misterioșii derviși sau alți inițiați sufi contemporani.


Biletele pentru acest concert vor fi puse în curând în vânzare online, pe www.biletoo.ro, www.blt.ro și pe www.bilete.ro sau în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro.



“Oamenii din România sunt senini și dornici să experimenteze”
. Seda Bağcan a inclus România în turneul de promovare a celui mai recent album, “I’m that I’m”, alături de Macedonia, Bulgaria, Belgia, Japonia, India sau Statele Unite. “România este un punct foarte important în Balcani și în lume. Aveți șansa de a vă transorma țara, de a înțelege trecutul și de a inventa viitorul. România este un bun exemplu pentru toți ceilalți. Am avut spectacole în multe țări, dar publicul de la București este mai senin, mai dornic să primească, mai deschis spre bucurie. Și, pentru a crea o atmosferă liniștită, chiar este nevoie de oameni buni și senini“, spune Seda Bağcan.

"Vocea ei vine din rai". “M-am inspirat pentru muzica mea din mantrele yoga Kundalini, combin teme și ritmuri estice și vestice, redate pe instrumente tradiționale turcești. Spectacolele mele sunt întotdeauna gândite într-o cheie terapeutică, astfel încât vă puteți aștepta să simțiți o stare profundă de relaxare, să vi se curețe câmpul energetic, să vă reprogramați mintea și să vă deschideți inima către noi posibilități, către noi moduri de a trăi. Construim o poartă muzicală prin care să intre iubirea necondiționată, acel gen de iubire care apare doar în inimi și suflete senine” – spune Seda Bağcan. “Am demarat acest turneu tocmai pentru a le reaminti oamenilor că vom putea aduce pacea în lume numai dacă aducem pacea în sufletele noastre. Sunetele, muzica… sunt instrumente extraordinare pentru a construi un spațiu sacru al creației. Și, dacă atingi o dată acel moment de liniște, va fi mereu ușor să ți-l reamintești. Ne propunem, la fiecare concert, să aducem un moment special de liniște pentru toți cei care vin să ne vadă”, spune artista din Turcia.

Vocea ei vindecă, curăță, transformă, iar muzica ei este folosită terapeutic, chiar și în sălile de nașteri din anumite spitale din Turcia și Germania. Este muzica îngerilor - spun cei care i-au cercetat tehnica, dar și cei care au avut privilegiul să o asculte în spectacole-eveniment organizate până acum în întreaga lume. "Vocea ei vine din rai", spun cei care i-au ascultat vreodată prelegerile și concertele, atât cunoscătorii care-i pot aprecia critic incredibile calități vocale și performanțele tehnice, cât și publicul, fascinat de această artistă din noua generație de cântăreți de mantre. Se spune că există o frecvență anume pentru fiecare element din Univers, una anume pentru tristețe și alta pentru fericire, una pentru veselie și alta pentru regrete. În dialog cu fiecare dintre acestea, mantra este glasul sacru, un sunet, o silabă sau o serie de cuvinte investite cu putere psihologică și spirituală. În această lume totul vibrează, până la nivel subatomic, iar mantrele pot interfera cu aceste vibrații, pentru a influența conștiința. Seda Bağcan cântă, având credință într-o trinitate: muzică, știință, vindecare.

“Mi-am regăsit o a doua familie la București”
. Seda Bağcan a cântat pentru prima oară în România în septembrie 2013, în deschiderea conferinței pe care autorul american Gregg Braden a susținut-o la București. Cercetător și speaker cu faimă internațională, Gregg Braden este, la rândul său, pionier într-un domeniu ce unește știința cu spiritualitatea. De peste douazeci de ani, Gregg cercetează sate aflate pe culmi de munte, mânăstiri îndepărtate și texte uitate, pentru a le descoperi secretele eterne, care ar putea demonstra că avem noi înșine puterea de a preveni bolile și îmbătrânirea.

“Pentru mine a fost o experiență extraordinară să cânt în București anul trecut”, spune artista din Turcia. “Chiar înainte de vizita la București am citit câte ceva despre “Capitala culturală a Balcanilor”, orașul numit “Micul Paris”. Am înțeles mai bine ce înseamnă toate aceste supra-nume abia după ce am cântat în București. A fost un public extraordinar, am îndrăgit cultura și arta, care sunt foarte importante pentru România, o poți simți în aer. Perspectiva unui al doilea concert în România mă încântă. Între timp am participat la o sesiune de cursuri de vindecare pe metoda Acutonics, ținute la București, iar colegii mei mi-au devenit foarte apropiați, aproape că-i simt ca pe niște rude. Simt că mi-am găsit o a doua familie în România. Iar una dintre surorile mele va organiza concertul din noiembrie. Andreea Făgăraș, prin compania ei, Ama Events. Voi reveni și pentru o serie de seminarii referitoare la terapia cu sunet”, explică Seda Bağcan.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro