Vara aceasta, Grand Cinema & More premiază cei mai talentați regizori amatori!
Divertisment · Evenimente / 09.07.2014

Cinematograful din Băneasa Shopping City îi așteaptă pe cinefili cu blockbustere de top și îî provoacă să devină chiar ei eroi de acțiune.

Începând cu 7 iulie, Grand Cinema & More oferă o provocare pentru cinefili: cel mai palpitant trailer creat de aceștia, pornind de la filmele de acțiune ale verii, va fi premiat cu o excursie în parcul de distracții PortAventura din Barcelona!

Pentru a se înscrie în concurs, participanții trebuie să realizeze un trailer cât mai creativ pentru filmul de acțiune preferat din programul Grand Cinema & More și să îl urce, până pe 31 august, în secțiunea „Tu faci acțiunea!” de pe site-ul
www.grandentertainment.ro. Videoclipurile cu o durată de până la 60 de secunde trebuie să promoveze într-un mod neconvențional unul dintre blockbusterele acestei veri. Toate materialele video înscrise pe platformă vor fi analizate de către o comisie specializată în domeniul cinematografic, iar cel mai apreciat trailer va fi premiat cu o excursie pentru două persoane în renumitul parc de distracții PortAventura din Barcelona. În plus, toți cei care și-au înscris videoclipurile în competiție vor fi răsplătiți cu o invitație dublă la unul dintre filmele alese de ei din programul Grand Cinema & More din perioada septembrie – octombrie 2014.


Printre filmele de acțiune care vor servi drept inspirație pentru participanți se numără cele mai așteptate blockbustere ale sezonului: „Transformers: Exterminarea”, ”Planeta Maimuțelor: Revoluție”, “Avioane 2”, “Hercules”, ”Gardienii Galaxiei”, ”Țestoasele Ninja”, ”Eroii de Sacrificiu 3” sau ”Sin City: A Dame To Kill For”.

Programul complet al filmelor care vor rula la Grand Cinema & More, precum și regulamentul concursului sunt disponibile pe www.grandentertainment.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro