12
AC/DC - un concert exploziv!
Divertisment · Features / 17.05.2010

Cronica unui eveniment unic

Incredibil! Fenomenal! Magnific! Cel mai bun show! - parerea unanima despre concertul AC/DC care a avut loc pe 16 mai, in Piata Constitutiei din Bucuresti! La ora noua fix, Brian Johnson, vocalistul trupei si-a facut aparitia pe scena, iar publicul a inceput sa cante alaturi de el "Rock N' Roll Train".

Am avut o priveliste incredibila, pentru ca am stat chiar pe dealul din fata Casei Poporului, de unde se vedea si se auzea fenomenal totul...

Down si Iris au cantat in deschidere


Dar sa incep cu inceputul... Ajunsa mai devreme la "locul faptei", am vazut si o parte din concertul formatiei DOWN, al carei lider este Phil Anselmo, solistul fostei trupe Pantera. Infiintata in 1991, aceasta trupa s-a bucurat de succes inca de la primul material lansat, primind chiar un Disc de Platina pentru vanzari. Din pacate, in Piata Constitutiei, Down nu a avut parte de o sonorizare buna, drept urmare mai mult a "zgariat" urechile audientei decat sa binedispuna, chiar daca Phil s-a "agitat" mult si bine...


Down a fost urmata de Iris, care, ma rog, din punctul meu de vedere, nu prea s-a incadrat in peisaj. Respect piesele lor si tot ceea ce au facut pana acum, insa ori sonorizarea a fost problema, ori vocea l-a cam parasit pe Cristi Minculescu.

O experienta fabuloasa...


Apoi, nebunia s-a dezlantuit... o locomotiva de 3,5 tone, o Rosie planturoasa si gonflabila, calare pe masinaria imensa au fost ingredientele care au isterizat fanii si au facut un show cum rar poate vedea Bucurestiul. Cei peste 60.000 de fani s-au bucurat de focuri de artificii, tunuri, confetti, artificii si de un steaptease de zile mari pe "The Jack" executat de chitaristul care pare sa aiba orgasm la fiecare riff de chitara - Angus Young. Recunosc, dupa solo-ul incredibil realizat de Young nu am mai fost buna de nimic, am privit aproape in gol cele cateva piese care au mai urmat.


Atata alergatura executata de niste oameni care ne-ar putea fi parinti si chiar bunici nu am mai vazut de mult timp. Oare cum se mentin in forma? Pentru ca la 60 de ani mi-ar placea si mie sa pot fugi... macar dupa autobuz.

Stii genul acela de concert la care vezi copii de sapte ani, dar si "adolescenti" de 70 de ani? Ei, show-ul AC/DC asa a fost si nu am avut cum sa nu ma bucur cand am avut o asemenea "priveliste". Este incredibil cum cinci "batranei" pot activa adrenalina in mii de oameni, cum pot face un spectacol total...


Se stie ca pe orice piesa AC/DC nu poti sta locului, drept umare, acum am o febra musculara de zile mari, dar ce mai conteaza? Am vazut si am ascultat live AC/DC!


Ei, ca orice carcotasa, am si eu o "plangere": mi-ar fi placut ca AC/DC sa interactioneze mai mult cu publicul, in rest nu pot sa le dau mai putin de 10+! Sper sa ii mai vad si sa ii aud live macar o data, pentru ca merita din plin!

Tin sa felicit organizatorii pentru locatie - o alegere excelenta! Daca ai pierdut acest concert, ai pierdut o experienta unica!


Ii mai poti vedea prin Europa, daca i-ai ratat la Bucuresti:

  • 19 mai - Stadio Friuli Udine, Italia
  • 22 mai - Air Field Wels, Austria
  • 25 mai - Messe Hannover, Germania
  • 27 mai - Bemowo Airport Warsaw, Polonia
  • 30 mai - Valle Hovin Stadion Oslo, Norvegia

Accesand site-ul AC/DC poti afla toate datele concertelor pe care trupa le are pana la sfarsitul lunii iunie.  

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro