Patrick Swayze, la finalul ultimului dans

Features / 15.09.2009

Actorul a pierdut lupta impotriva cancerului. Acum mai bine de un an si jumatate, toata presa anunta ca indragitul actor are cancer la pancreas.

Actorul a pierdut lupta impotriva cancerului. Acum mai bine de un an si jumatate, toata presa anunta ca indragitul actor are cancer la pancreas. Astazi, aceeasi presa anunta ca dansatorul, coregraful, actorul, compozitorul Patrick Swayze a incetat din viata.

"Sunt pe moarte? Ma dau batut? Ma aflu pe patul de moarte? Imi iau la revedere de la lume? In niciun caz".

Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis actorul atunci cand a aflat cumplita veste. Nu si-a luat "la revedere" de la lume, ba mai mult decat atat, a continuat sa lucreze. In paralel cu tratamentele pe care le facea, Swayze a filmat pentru serialul "The Beast", care a inregistrat un succes fenomenal. In acelasi timp, Swayze planuia sa scrie o biografie ajutat de sotia sa, Lisa Niemi, care i-a fost alaturi 34 de ani. Titlul cartii, "The Time Of My Life", a fost ales de Swazye dupa titlul unei piese celebre in anii '80, interpretata de el, in duet cu Jennifer Gray, in filmul "Dirty Dancing".


Spre deosebire de alte celebritati, Swayze a avut o casnicie model. A cunoscut-o pe sotia sa atunci cand aceasta avea 15 ani, iar el 19. Pe cand era adolescenta, Lisa l-a intalnit pe Patrick prin intermediul mamei actorului, care era coregraf. De atunci, nu s-au mai despartit, aceasta ajutandu-l chiar si in perioada in care dependenta de alcool ii dadea mari batai de cap. Mai mult decat atat, in ultima parte a vietii actorului, Lisa - care are brevet de pilot - isi ducea frecvent sotul la tratament cu avionul.


"Imi doresc sa-mi fie alaturi cat mai mult timp si o sa fac tot ce-mi sta in putere ca sa-l ajut", declara Lisa atunci cand a aflat de boala sotului ei. La capitolul tratament, Patrick a beneficiat de ultima generatie de medicatie. Mai mult decat atat, de buna voie s-a supus unei scheme experimentale, in ideea ca-l vor ajuta cumva. Nu voia sa se dea batut sub nicio forma. A fost auzit de mai multe ori spunand ca are incredere in medicina si in evolutia ei. Se astepta ca oricand sa apara un tratament "minune" care sa-l salveze. "Visez in continuare la viitor, la o viata lunga si sanatoasa, traita in lumina, nu in umbra cancerului", declara el, cu putin timp in urma.


Voia sa traiasca! Dar a cedat...


Stirile conform carora starea de sanatate a actorul s-a inrautatit considerabil au inceput sa curga in ultima luna. Certitudinea a venit atunci cand a fost surprins parasind spitalul din Beverly Hills in scaunul cu rotile, ajutat de asistentele medicale. Actorul fusese internat din cauza unei infectii intestinale si s-a spus ca pe perioada spitalizarii ar fi suferit si un preinfarct.

Toata lumea spune ca acesta a fost momentul in care a decis sa puna punct. "Functiile organismului lui Patrick par sa se inchida de tot. Abia mai poate vorbi. Cu o ultima fortare, a rugat-o pe sotia lui Lisa sa il ia din spital si sa il duca acasa. A obosit sa mai lupte. Nu vrea sa mai auda de spital pentru ca il ingrozeste gandul ca nu va mai iesi viu de acolo. A cazut fizic, dar si psihic. Nu se mai poate deplasa decat in scaunul cu rotile. Din fericire a trecut cu bine peste preinfarct, iar infectia intestinala a fost vindecata cu antibiotice", a declarat o sursa apropiata actorului.


Il ingrozea gandul ca ar putea muri in spital. Isi dorea foarte mult sa viziteze pentru ultima oara ferma pe care o avea in New Mexico si la care tinea foarte mult, insa nu a mai apucat. Swayze si-a gasit sfarsitul in resedinta sa din Los Angeles, inconjurat de familie.
  • ileana.voicu, marţi, 13.10.2009 16:44
    @laura

    Multumim pentru comentariu. Am verificat si este adevarat ce spui. Multumim.

  • Liliana130, sâmbătă, 10.10.2009 23:17
    PS

    Pentru filmul Dirty Dancing - Dansuri murdare (1987), a scris si compus cantecul She's Like the Wind. Patrick Swayze a dorit sa lase un mare dar fanilor sai si anume, autobiografia sa in format audio pe care a intitulat-o "The Time of My Life" Este corect ce ai spus tu Alina.

  • marilena, luni, 21.09.2009 17:48
    un actor de nota 10

    ft. mult ma impresionat aceste marturisiri......Viaţa mea era grozavă, în decembrie 2007, când boala s-a declanşat. Eram implicat într-un nou proiect, serialul TV The Beast, mă bucuram de a doua lună de miere alături de soţia mea Lisa şi aşteptam cu nerăbdare să văd ce îmi rezervă viitorul", a mărturisit Patrick Swayze în cartea sa. Actorul a făcut dezvăluiri privind primele semne ale bolii şi timpul petrecut în spitale. "Lisa a vrut să petrecem liniştiţi ultima zi din viaţa noastră normală, înainte să încep tratamentele. Mi-a spus că mă iubeşte şi a stat lângă mine toată noaptea. A doua zi, doctorul m-a anunţat că am cancer pancreatic. Ştiam că această boală este incurabilă şi te omoară repede." "Când îţi auzi sentinţa, îţi vin în minte atât de multe lucruri: te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Cu ce ai greşit să meriţi asta".

  • Laura, duminică, 20.09.2009 21:26
    Corectie

    Piesa interpretata minunat de Patrick nu este The time of my life,ci She's like the wind.Cel sau cea care a scris acest articol ar trebui sa faca o minima si de bun simt informare,iar marii fani declarati ar trebui sa stie macar atata lucru.

  • gina, miercuri, 16.09.2009 16:07
    SUNTEM MAI SARACI CU INCA O SUPERSTEA!

    AZI A MAI CAZUT O SUPERSTEA! AZI SUNTEM MAI SARACI... DAR CITE A LASAT IN URMA SA , VOR FI NEMURITOARE!

  • mirela, miercuri, 16.09.2009 15:35
    sincere regrete

    Ce pacat ca un artist atat de inzestrat , un om atat de iubit , nu a putut fi impacat cu sine insusi!A iubit viata , dar prea tarziu! Categoric ca si anii de abuz de alcool ,chiar daca a renuntat la el, au contribuit la acest deznodamant tragic.In fiecare zi oamenii platesc tribut lipsei de intelepciune .Cu cat il admir mai mult pe acest artist, cu cat deplang plecarea lui, ma revolt impotriva lipsei de ratiune:

  • ina, miercuri, 16.09.2009 14:36
    te iubim

    Patrick nu a murit,traieste prin tot ce nea daruit,mereu tanar si frumos

  • klaude, miercuri, 16.09.2009 10:18
    imi pare sincer rau

    A fost un om deosebit si un actor incantator. Sunt foarte trista! l-am apreciat foarte mult. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

  • corina, miercuri, 16.09.2009 09:33
    doar durere

    Doamne ce se mai intimpla si cu viata noastra? Murim de cand lumea si nu ne putem obisnui cu asta si mai mult suntem ingroziti de aceasta trecere. Traim o viata cu gandul ca o data si o data se intimpla ceva anume cu noi despre care nu stim nimic. Ce e dupa ? Cine stie ? De unde venim si unde mergem ?

  • sanda, miercuri, 16.09.2009 09:07
    adio

    el va ramine vesnic in sufletele noastre a celor care l am admirat a fost unic

  • anca, miercuri, 16.09.2009 09:04
    pacat

    ce sa zic. Lacrimi pentru el.

  • Liliana130, miercuri, 16.09.2009 08:55
    Regrete

    Foarte frumos scris acest articol. Cuvinte frumoase şi alese despre o persoană deosebită, care într-un fel sau altul a făcut parte din viaţa noastră. Ne pare rău şi vedem că viaţa nu este întotdeauna cum vrem noi sau cum credem noi că ar trebui să fie.Important este să-i păstăm amintirea vie şi să-i urmăm exemplul: să-i iubim pe cei de lăngă noi,să fim buni, să sperăm şi să luptăm pănă la capăt sau...până la finalul ultimului dans. The Time Of My Life este una din melodiile mele preferate şi o voi asculta întotdeauna cu plăcere. In memoria lui Patrick Swayze.

  • Lorelei, miercuri, 16.09.2009 05:58
    Un Om deosebit de toti ceilalti

    Cu adevarat un Om pe care l-am intuit de o bunatate si generozitate extraordinara, avand o pofta de viata enorma, si o forta interioara creatoare, asa l-am perceput pe Patrick Swayze, si asa trebuie sa fi fost, odata ce acest suflet minunat a transcens micile ecrane, ajungand sa atinga sufletele privitorilor. Un om care a dovedit prin mariajul sau longeviv calitatea sa omeneasca extraordinara. Un om care a iubit in continuu. Merita sa ajunga printre ingeri...spre deosebire de altii chinuiti, care isi distrug singuri viata daruita de Dumnezeu, el a stiut sa o pretuiasca si sa faca din ea un festin al simturilor. Sa ne bucuram ca l-am avut printre noi, caci el reprezinta un model pentru noi toti!

  • Morganna, miercuri, 16.09.2009 02:08
    R.I.P.Patrick :(

    Pacat :( a avut multa vointa dar nu a rezistat :(. Odihneasca-se in pace.

  • Fallen Angeel, marţi, 15.09.2009 21:22
    R.I.P Patrick Swayze :(

    Un mare actor,un barbat frumos si talentat a plecat sa joace un rol alaturi de ingerii.De admirat este hotararea cu care a luptat impotriva bolii necrutatoare care a pus stapanire pe el.Odihneasca-se in pace.

  • Daniela, marţi, 15.09.2009 20:38
    Acum e chiar acel "Ghost"

    Pacat ,era asa un barbat frumos si talentat ! imi pare foarte rau , insa cancerul a fost necrutator cu el. Sper ca se odihneste in pace!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro