„Woman in Red Dress“ este un proiect de artă care spune povestea îmbinării dintre frumuseţea naturii şi feminitate. Descoperă povestea sa unică!
"Femeia în rochie roşie" a început în urmă cu un an. Andrei Gherasim şi "muza" lui, Alexandra Dragomir, şi-au luat rucsacii în spate, burduşiţi cu provizii, o rochie lungă roşie, camera foto şi au pornit în căutarea unor locuri noi, necălcate de picior de om, de prin România.
După luni bune de cutreierat, cei doi şi-au dat seama că rolul lor e mai important decât ceea ce-şi propuseseră ei. Astfel, proiectul femeii în rochie roşie s-a transformat într-unul care promovează cele mai mai frumoase şi mai pure locuri din România şi au început să posteze online primele fotografii.
"Câteodată călătorim zile întregi, urcăm munţi de dimineaţa până seara, trăim în natură, dormim în vârf de munte, ne trezim înainte de răsărit şi începem să spunem altă poveste. Umblăm zile în şir pentru o singură clipă în care încape tot: soarele, muntele, iarba, stâncile, sunetul, femeia şi puritatea naturii. Sunt multe ore de muncă pentru fotografiile care spun povestea acelui loc", explică Andrei Gherasim pentru site-ul Bored Panda, care a publicat imaginile superbe ale acestui proiect.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe platforma Indiegogo, unde puteţi face şi donaţii pentru publicarea unei cărţi.
Ceea ce face acest proiect şi mai preţios este faptul că Alexandra Dragomir pozează mereu în picioarele goale, îmbrăcată doar cu rochia roşie, la temperaturi scăzute. Andrei povesteşte că ea a rezistat odată pe o temperatură de -20 de grade Celsius. "Mi-a îngheţat creierul", mărturiseşte fotograful. Dar a meritat. Iată de ce!
Foto: Andrei Gherasim / Bored Panda