Sunetul muzicii/The Sound of Music (1965)

La 30 de ani, Julie Andrews era pe afişul mega-hitului Sunetul muzicii, considerat al treilea cel mai de succes film din istorie, dacă se ia în considerare inflaţia. O nominalizare la Oscar şi un Glob de Aur câştigat pentru Cea mai bună actriţă de muzical sau comedie sunt succesele personale ale actriţei.
Un film muzical deosebit de plăcut care o are în centrul său pe Maria, o tânără călugăriţă pasionată de muzică, ce părăseşte în anul 1938 mănăstirea din Salzburg unde vieţuia ca novice pentru a deveni guvernanta celor şapte copii ai căpitanului Georg von Trapp. Intriga deosebită este acompaniată de peisaje austriece superbe şi muzică de cea mai bună calitate, iar interpretările lui Julie Andrews şi Christopher Plummer sunt excepţionale. Muzica devine şi o pledoarie pentru pace, fiind pusă în antiteză cu lipsa de pasiune muzicală a militariştilor nazişti.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro