Zbor deasupra unui cuib de cuci (Milos Forman, 1975)
„One Flew Over the Cuckoo's Nest” s-a bazat pe un roman de mare valoare, publicat în 1962 de Ken Kesey. Kesey, care lucrase în schimbul de noapte la Spitalul Veteranilor Menlo Park, a ajuns la concluzia că pacienţii nu erau cu adevărat nebuni, ci doar inadaptaţi la convenţiile comportamentale din societate, iar Forman a dus substanţa poveştii mai departe, construindu-şi filmul ca pe o parabolă a totalitarismului (atât comunist, dată fiind originea sa cehă, cât şi, în plan mai subtil, american).