26
Frig de-ţi crapă ochii: Cum e iarna în Siberia, la minus 62 de grade Celsius
Divertisment / 16.01.2018

Într-un sat din Siberia, considerat cea mai friguroasă localitate din lume, temperaturile au coborât până la minus 62 de grade Celsius.

Cei care se plâng când e frig afară ar trebui să se gândească de două ori: în Oimiakon, elevii merg la şcoală deşi termometrele indică -52 de grade Celsius. Aceasta este cea mai friguroasă localitate din lume, iar recent temperaturile au scăzut aici până la -62 de grade.

Fotograful Amos Chapple a fost acolo pentru a vedea cum se desfăşoară viaţa la "polul frigului". "Purtam nişte pantaloni subţiri când am ieşit prima oară la -47 de grade. Îmi amintesc că am simţit cum îmi intră frigul în oase, iar cealaltă surpriză a fost că mi-a îngheţat saliva pe buze"
, a spus Chapple.

De data aceasta, gerul a atins un nou record, dovadă şi imaginea care a făcut înconjurul lumii, în care o tânără are pleoapele şi genele încheţate. Staţia meteo locală a înregistrat -59 de grade, dar un termometru electronic a indicat -62 de grade şi a încetat să mai funcţioneze după ce a atins acest prag, relatează Bored Panda. Localnicii susţin că afară au fost chiar şi -68 de grade Celsius.

Între 1920 şi 1930, Oimiakon era un popas pentru populaţiile nomade care veneau aici să se aprovizioneze cu apă de la izvoarele termale din zonă. În încercarea de a le face să se stabilească aici, autorităţile sovietice au transformat Oimiakon într-o localitate permanentă. Ultimul record de temperatură redusă datează din 1933, când aici s-au înregistrat -67,7 grade Celsius, cea mai scăzută valoare termică din emisfera nordică.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro