Imagini de vis: Hotelurile cu cele mai spectaculoase panorame de pe acoperiş

Divertisment / 31.08.2016

Hotelurile de cinci stele oferă panorame de vis, graţie locurilor spectaculoase în care sunt amplasate şi dotărilor de top pe care le au pe acoperiş.

Competiţia pe piaţa hotelurilor de lux a devenit foarte strânsă în ultimii ani, investitorii fiind dispuşi să investească sume colosale pentru a fi la înălţime, la propriu şi la figurat. Unul dintre avantajele care fac diferenţa pe această piaţă dificilă este priveliştea de pe acoperiş. Indiferent că eşti un turist care se cazează pentru un sejur sau te afli doar în trecere, nimeni nu poate rămâne indiferent la perspectiva pe care o oferă un acoperiş panoramic, care îţi oferă ocazia de a admira un apus mirific cu un cocktail în mână sau să te răcoreşti într-o piscină din care vezi împrejurimile superbe, scrie
Daily Mail.

De la un bar cu vedere panoramică de 360 de grade din Bangkok şi o piscină superbă din care poţi să admiri frumuseţea Veneţiei până la un restaurant ridicat deasupra stâncilor Faraglioni din Capri, acestea sunt cele mai spectaculoase panorame de pe acoperişurile unor hoteluri.

Banyan Tree, Bangkok

Pe acoperiş se află un grătar şi barul Vertigo, care oferă o panoramă de 360 de grade a metropolei thailandeze.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro