13
Povestea emoţionantă a unui motan: A venit acasă după ce a mers 19 kilometri, dar a fost abandonat
Divertisment / 25.04.2018

Motanul Toby îşi iubea familia care îl adoptase şi care l-a abandonat de două ori. Povestea lui emoţionantă are un final fericit.

Să ai un animal de companie înseamnă să-ţi asumi o responsabilitate importantă, aceea de a avea grijă de un prieten de care te ataşezi şi care îţi este credincios de-a pururea. E un suflet pe care îl adori şi pe care faci tot posibilul să-l vezi fericit, pentru că, la rândul lui, îţi preţuieşte prietenia mai mult decât orice. Din păcate, nu toată lumea înţelege asta şi nu oricine este dispus să sacrifice timp, energie şi bani pentru a avea grijă de un animal. Se pare că asta s-a întâmplat şi în cazul unui motan din statul american Carolina de Nord.


Toby e un motan în vârstă de 7 ani care îşi iubeşte nespus de mult familia. Oamenii l-au luat de pe stradă în februarie, dar apoi au observat că el nu se împăca deloc cu celelalte pisici din casă. Atunci au decis să-i găsească o casă nouă şi l-au dat altei familii, care locuia la o distanţă de 19 kilometri. Toby n-a înţeles însă de ce prima lui familie a renunţat la el şi nu s-a împăcat deloc cu decizia, aşa că a pornit uşurel spre casă, cale de aproape 20 de kilometri.


Din păcate, ajuns acolo, a fost respins din nou. De data asta, decizia a fost şi mai brutală. "Familia despre care el credea că îl iubeşte l-a dus la un adăpost şi a cerut să fie eutanasiat", se arată într-o postare pe Facebook a Societăţii pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Animalelor (SPCA) din districtul Wake County. "Conducerea centrului ne-a sunat pe noi ca să ne întrebe dacă putem să-l luăm şi să-l ajutăm să-şi găsească o familie. Sigur că da, am zis DA!", au mai scris cei de la Protecţia Animalelor.


După apariţia acestei postări, povestea lui Toby s-a răspândit imediat. Când a citit despre ce e vorba, Michelle Puckett, din Raleigh, Carolina de Nord, a lăsat tot ce avea de făcut şi a pornit spre sediul SPCA pentru a-l întâlni pe motanul neconsolat. Şi astfel a început un nou capitol din viaţa lui Toby, scrie Bored Panda.

13 aprilie s-a dovedit ziua lui norocoasă - motanul a fost adoptat şi şi-a găsit, în sfârşit, o familie care îl iubeşte. "Acum are trei micuţi noi (o felină şi doi copii) şi o mamă iubitoare de pisici care îi arată cum este cu adevărat o familie drăguţă"
, au scris cei de la Protecţia Animalelor din Wake County. Acum, Toby are şi cont pe Instagram şi toată lumea e mulţumită că şi-a găsit un cămin în care este iubit.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro