Sullivan şi-a făcut o venire triumfală pe lume. Reacţia lui e un triumf al vieţii
Când a fost internată, pe 5 martie, doctorul i-au administrat doze mici de pitocin, o variantă sintetică a oxitocinei, hormonul natural care ajută uterul în timpul travaliului. Dat fiind că Angel nu avea dilataţie, naşterea naturală era foarte riscantă, iar medicul se temea că ea va suferi o ruptură a uterului, o complicaţie rară, dar foarte periculoasă, care survine în timpul naşterii, aşa că nu şi-au asumat niciun risc şi au ales soluţia inducerii travaliului. "Doctorul ştia că va fi un proces lent şi de durată, n-au vrut să inducă agresiv travaliul. A vrut ca noi să fim în siguranţă. Nu dorea ca eu să sufăr o ruptură sau ca bebeluşul să fie stresat la naştere. A vrut să fie un proces încet", a explicat femeia.


După trei zile în spital, Angel avea o dilataţie de numai patru centimetri pe 8 martie. Echipa medicală şi-a dat seama că e insuficient pentru o naştere în siguranţă, aşa că a trecut la planul B: cezariana. "A fost foarte greu să-l scoată. Au descoperit că am multe cicatrici pe uter, că acesta era foarte subţire şi nu era deschis cum trebuie, aşa că bebe era prins înăuntru, ceva de genul ăsta", a povestit Angel.

Din fericire, operaţia a decurs bine, iar la ora 23.24, micul Sullivan şi-a făcut apariţia. A fost un moment de pomină, pentru că nimeni nu se aştepta ca el să vină pe lume altfel decât o fac nou-născuţii - plângând sau respirând cuminţi până când sunt spălaţi şi puşi în braţele mamei. Dar el era foarte relaxat şi fericit, ca şi cum ar fi spus: "În sfârşit! Am venit! Victorie!".


Angel, care este vloggeriţă şi administrează două canale de YouTube, MakingBabyTaylor şi ItsTheTaylorCrew, spune ce a simţit când şi-a văzut băieţelul zâmbind şi ridicând braţele în primele lui clipe de viaţă: "Mi s-a părut amuzant pentru că atunci când era în burta mea se mişca într-una. Îi ziceam atunci că are ditamai camera în care poate să se întindă cât vrea, numai să iasă! Şi când a ieşit, exact asta a făcut! A fost o mare uşurare. Ne făceam griji despre cum va fi... dar el era într-o formă grozavă!".


După alte câteva zile în maternitate, femeia şi-a adus în sfârşit băieţelul acasă. În ciuda travaliului lung prin care a trecut, Sullivan este fericit şi a devenit imediat atracţia principală a fratelui mai mare, Caledon (5 ani), şi a surorii sale, Kerrigan (3 ani). "E cel mai cuminte copil. Este foarte drăguţ şi foarte calm. Plânge foarte rar. Îi place să se întindă şi e foarte dulce", a povestit mama lui. "Copiii îl adoră şi vor mereu să-l ia în braţe. S-a obişnuit cu familia ca şi cum a fost mereu aici", a încheiat ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro