Adele și-a rupt accidental premiul Grammy, nu pentru a-l împărți cu Beyonce
Divertisment · Stiri / 14.02.2017

Un moment emoționant a avut loc duminică, 12 februarie, la cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy.

Principalele favorite ale galei au fost Beyonce, 35 de ani, și britanica Adele, 28 de ani, care au primit și cele mai multe premii. Adele a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului şi înregistrarea anului. 

Beyonce era considerată marea favorită a galei, cu 9 nominalizări, în timp ce Adele este singurul artist, în afară de diva americană, care a fost nominalizat la toate principalele trei categorii de premii — cel mai bun album, cea mai bună piesă și respectiv înregistrarea anului, potrivit stiriletvr.ro. Adele a câștigat toate aceste categorii.

Fanii celor două talentate cântărețe au fost impresionați de discursul în care Adele își arată admirația pentru Beyonce. Cântăreața britanică a spus că Beyonce ar fi trebuit să câștige premiul pentru cel mai bun album.




Iar când Adele a rupt trofeul în două bucăți, pe rețelele de socializare a apărut zvonul că aceasta a vrut să-l împartă cu Beyonce. 



"Artistul meu, artistul vieții mele este Beyonce, iar albumul 'Lemonade' este pur și simplu monumental și foarte bine gândit și atât de frumos și plin de emoție
", i-a transmis ea lui Beyonce, care părea la fel de emoționată.



Dar gestul de a rupe trofeul nu a fost intenționat, ci doar un accident. Imaginile din culise arată că ulerior organizatorii i-au oferit lui Adele un alt trofeu, pentru a-l înlocui pe cel rupt, potrivit vanityfair.com


Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro