AFI Palace Cotroceni găzduiește un spectacol inedit de patinaj artistic în memoria lui Nicolae Bellu
Divertisment · Stiri / 28.01.2016

Vinerea aceasta, în AFI Palace Cotroceni va avea loc un eveniment inedit de patinaj artistic, unde peste 50 de sportivi profesioniști vor susține reprezentații pe patinoarul Cotroceni on Ice, în memoria renumitului patinator Nicolae Bellu.

Spectacolul se află deja la cea de-a treia ediție și este singurul de genul acesta organizat în țară.

La evenimentul din AFI Palace Cotroceni vor fi prezenți și unii dintre cei mai talentați copii din România, care își doresc să facă performanță în acest sport, printre care Ana Sofia Beschea (11 ani), nepoata regretatului Nicolae Bellu, Cristiana Silca ( 14 ani), Andreea Voicu (12 ani), Ingrid Pricop ( 10 ani), David Odobanca ( 9 ani) și mulți alții.
Aceștia vor susține demonstrații pe care le pregătesc pentru concursurile naționale și olimpiadele internaționale la care participă.


„Scopul nostru este să promovăm patinajul artistic în Bucuresti și să creștem numărul iubitorilor acestui sport. Vrem să arătăm cât de frumos este patinajul artistic, să arătăm că existăm, că avem sportivi talentați și de perspectivă. Este foarte greu să ne desfășurăm activitatea, deoarece nu avem condițiile necesare și de aceea suntem recunoscători Cotroceni on Ice pentru toată susținerea acordată!”, declară Maria Beschea, organizatorarea evenimentului și arbitru International Skating Union.

Evenimentul va începe la ora 17:00 și sunt așteptate cât mai multe persoane pentru încurajarea noii generații de patinatori.
Cotroceni on Ice din AFI Palace Cotroceni oferă susținere cluburilor sportive din București, prin punerea la dispoziție a patinoarului pentru antrenamentele recurente ale sportivilor.
Pentru mai multe informaţii despre evenimente sau noutăţi din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro .
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro