Amna şi-a pus tarantule în păr de Halloween!
Stiri / 30.10.2012

Amna a ales ca la petrecerea de Halloween să îşi pună în păr două tarantule şi să îşi acopere ochiul stâng cu un desen sub formă de pânză de păianjen.

”Am vrut o coafură extravagantă, dar în acelaşi timp uşor de purtat: o combinaţie între coafura Umei Thurman din rolul Poison Ivy şi cea pe care a avut-o Christinei Aguilera, atunci când a fost Spider Queen. Am găsit două accesorii de păr, sub formă de tarantulă, care s-au potrivit perfect cu coafura. Minunăţia a fost realizată de cei de la B.Energy, centrul în care fac sport, dar mă şi îngrijesc”, spune solista.

Amna sărbătoreşte încă din adolescenţă Halloween-ul, iar an de an îşi strange prietenii şi organizează o petrecere privată “monstruoasă”.

”La liceul pe care l-am absolvit, George Coşbuc, organizam an de an petreceri de Halloween.Apoi, am continuat să facem astfel de petreceri şi la facultate. Am fost an de an personaje precum Catwoman, vampir, Cruela sau vrăjitoare”, declară artista.

Sărbătoarea de Halloween este ultimul prilej de relaxare şi distracţie din aceasă toamnă pentru Amna. Artista începe luna noiembrie în forţă cu o serie de concerte care debutează în Polonia şi continuă cu America Latină.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro