Anda Adam a ales numele pentru fetiţa ei
În aşteptarea momentului în care vor deveni părinţi, cântăreaţa şi soţul ei au decis zilele trecute ce nume va purta fiica lor.
Anda Adam (35 de ani) şi Sorin Andrei Nicolescu (29 de ani) au avut zeci de variante pe listă, din care au ales numele Evelin. Scurt, cu rezonanţă puternică, dar în acelaşi timp melodios, şi cu o însemnătate specială: în ebraică, Evelin înseamnă "viaţă", scrie Click!.
"Este un nume care dintotdeauna mi-a plăcut. Îmi inspiră frumuseţe, delicateţe, seninătate. Abia aştept să îi spun astfel fetiţei noastre", a declarat Anda Adam pentru ziarul citat.
Vedeta este însărcinată în luna a şaptea şi va naşte în noiembrie, dar este activă ca înainte de a rămâne gravidă. Ea a susţinut în continuare concerte în ţară şi în străinătate, iar zilele trecute vedeta a filmat un nou videoclip, scrie Click!. "Nici nu am simţit că sunt însărcinată. Nu am avut simptome de rău general, nici greţuri. Mă mişc uşor, mă simt foarte bine. La concerte mă desfăşor ca şi până acum. Cu toate acestea, medicul mi-a recomandat să nu sar pe scenă. Eu mă abţin cât pot, însă nu prea îmi iese tot timpul", a declarat Anda Adam.