6
Anda Adam, Corina şi Andreea Banică, dive în limuzine vintage la Media Music Awards
Divertisment · Stiri / 20.09.2012

Cei mai în vogă artişti români ai momentului vor fi transportaţi la Sibiu, până la impresionanta scenă a galei Media Music Awards, din 4 octombrie, în limuzine vintage a căror valoare depăşeşte 300.000 de euro.

Organizatorii sunt atenţi la fiecare detaliu şi vor să le ofere invitaţilor o seară de neuitat, astfel că au închiriat opt maşini americane de epocă, din anii ’60 – ’70, care vor transporta invitaţii, pe rând, până în zona covorului roşu din Piaţa Mare a Sibiului.

Astfel se face că spectatorii vor asista la o adevărată defilare de maşini de colecţie: un Dodge Challenger din 1974, câştigatorul circuitului Retromobil Grand Prix, un Dodge Charger din 1972, faimosul model din filmul 2Fast&2Furious, un Chevy Impala Super Sport 327, din 1966, un Chevy Biscayne Impala din 1961, un Dodge Dart din 1965, un Ford Mustang din 1966, un Ford Mustang din 1968 şi un Pontiac FireBird TransAm din 1978.


Maşinile de colecţie sunt închiriate de la Classic American Cars şi vor sta la dispoziţia artiştilor care vor participa la marea gală muzicală de la Sibiu.

Cei mai în vogă artişti români ai momentului vor urca pe scena galei Media Music Awards, la Sibiu, în seara zilei de 4 octombrie. Smiley, Connect-R, Alex Velea, Andreea Bănică, Anda Adam, Andra, Vunk, Voltaj, C.R.B.L, Grasu XXL-Maximilian, Puya, Guess Who şi Corina sunt doar câţiva dintre artiştii care vor suţine recitaluri în cadrul marelui eveniment muzical.  


Trofeele Media Music Awards vor fi acordate pe baza rapoartelor întocmite de Media Forest în perioada 1 octombrie 2011 – 1 octombrie 2012, totul beneficiind de o transparenţă totală.

Artiştii premiaţi vor fi încadraţi în următoarele categorii: Best Male, Best Female, Best New Artist, Best Hip Hop, Best Pop, Best Dance, Best Song, Best Rock, Best Dj, Best Group, Best Featuring, Best Video, Fastest Climber, Kiss Award, Media Forest Special Award, Best Online (Trilulilu), Fans Like Award.


La eveniment vor fi prezenţi directorii de programe ai radio-urilor ale căror difuzări au fost luate în calcul pentru stabilirea premiilor.

Evenimentul Media Music Awards se va desfăşura pe parcursul a trei ore, timp în care pe scena din Piaţa Mare a Sibiului vor urca cei mai în vogă artişti ai momentului, pentru a-şi ridica trofeele meritate şi a oferi recitaluri live de calitate, în semn de mulţumire faţă de staţiile media care i-au difuzat în ultimele 12 luni.

În plus, la ceremonie vor lua parte multe vedete cunoscute din lumea televiziunii, a filmului şi a modei, care vor transforma Media Music Awards într-unul din marile evenimente mondene ale anului.


În prezent, serviciile Media Forest se bucură de totală încredere şi sunt utilizate de către majoritatea radiourilor importante, a caselor de discuri, artiştilor, managerilor artistici din România, bucurându-se de o mare credibilitate şi apreciere din partea acestora.

Evenimentul este susţinut strategic de Consiliul Local Sibiu, prin Casa de Cultură a Municipiului, şi mediatizat de ADPM PR, singura agenţie de Celebrity PR din România.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro