Andreea Mantea şi Ştefan Stan vor să se împace
Divertisment · Stiri / 08.02.2013

După despărțirea recentă, cei doi dau semne că vor să-și mai ofere o șansă pentru a rămâne împreună.

Andreea Mantea a povestit în ediția de joi seară a emisiunii "WOWbiz", de la Kanal D, că, deși l-a căutat acasă pe Ștefan, i-a trimis mesaje pe telefon şi l-a sunat de mai multe ori, acesta nu a vrut să-i răspundă. Ea a mers la apartamentul pe care l-au închiriat împreună pentru a sta de vorbă, dar Stefan nu a dorit să-i deschidă. "Nu mai am chei de acolo. Am bătut la uşă şi el a venit să întrebe cine e. Am zis: 'Andreea' şi am auzit cum se îndepărtează, i-am auzit paşii. Suntem într-un film cu proşti? Acum plânge? Hai să terminăm această şaradă"

, a spus vedeta plângând.

La rândul lui, câștigătorul emisiunii "Vocea României" a povestit cu ochii în lacrimi cum și-a înecat supărarea în băutură: "Am închis toate luminile în casă, am început să beau când a venit Andreea. Bătea la uşa să îi deschid, dar i-am spus că nu. Stăteam în sufragerie şi mă gândeam 'ce prost sunt! am stins luminile în casă şi nu vreau să răspund la uşă!' Am fost băţos şi nu i-am răspuns, mă alimentasem de la băutură", a spus cântăreţul la Acasă TV.

"M-am îmbătat de supărare! Am băut bere după bere şi mă durea fiecare moment în care o vedeam plângând", a explicat el.

Ștefan a făcut primul pas spre împăcare: "Draga Andreea, această relaţie dintre noi va dura cât o vrea Dumnezeu. Nu sunt nici eu în măsură şi nici tu să oprim sentimente frumoase care sunt între noi. Vreau să avem o relaţie Stefan Stan - Andreea Mantea şi atât. Nu avem nevoie de televizor, ci de oameni simpli, de prieteni. Avem nevoie de doamna Cati de la cafea. Îmi pare rău că mă vezi plângând ca un pisic, dar vreau să avem momentele noastre. Andreea, te aştept acasă!"



Andreea i-a făcut şi ea declaraţii de pace în emisiunea de la Kanal D. "Este un om frumos, curat. El m-a aşteptat pe mine 35 de ani, eu pe el, 26. Îl iubesc de mor, sunt sigură. Sunt atât de călită, nu e prima oră când am fost dezamăgită, de data asta am fost şi umilită. Este prea mult să îmi transmit un mesaj la TV. Suntem doi proşti, doi penibili, am luat-o razna de la prea multă iubire", a spus prezentatoarea TV.

Ea a precizat că nu mai are de gând să meargă la Stefan și că acum el trebuie să facă următorul pas:

"Ştii unde sunt. Ștefan, te aştept acasă. Acasă la mine", i-a spus Andreea.











Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro