Angelina Jolie şi Brad Pitt, din nou împreună pe marele ecran
Divertisment · Stiri / 04.05.2014

Ei vor juca într-o peliculă care ar urma să aibă la bază un scenariu scris chiar de Angelina Jolie.

Dacă se va concretiza acest proiect, va fi pentru prima dată în ultimii aproape zece ani când Brad Pitt şi Angelina Jolie vor apărea împreună pe marele ecran, informează site-ul deadline.com, citat de Mediafax.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.


Acum, celebrul cuplu plănuieşte o nouă apariţie într-o peliculă care ar urma să aibă la bază un scenariu scris chiar de Angelina Jolie, potrivit deadline.com.

Conform aceleiaşi surse, proiectul este încă în stadiu de discuţii, nefiind stabilită toată distribuţia noii pelicule.

În filmul "Mr & Mrs Smith" (2005), cu Brad Pitt şi Angelina Jolie, John şi Jane Smith formează un cuplu banal, care trăieşte într-o suburbie şi are o viaţă obişnuită. Însă domnul şi doamna Smith sunt de fapt nişte asasini plătiţi foarte buni, care lucrează pentru organizaţii concurente. Într-o zi, cei doi află că au fost angajaţi să se ucidă între ei, notează Mediafax.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro