Angelina Jolie: „Statul Islamic foloseşte violul ca armă de război“

Stiri / 10.09.2015

Actriţa americană a avertizat, marţi, într-o comisie a Parlamentului britanic, că Statul Islamic (SI) foloseşte violul ca armă de război la o scală fără precedent şi a cerut liderilor politici occidentali să aibă o reacţie mai dură faţă de aceia care comit astfel de acte.

Vedeta hollywoodiană, care deţine titlul de emisar special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi participă în mod activ la campanii organizate pe plan mondial pentru a evita folosirea violenţelor sexuale în timpul conflictelor armate, a spus că Statul Islamic foloseşte violul ca o "politică" şi a solicitat liderilor occidentali să aibă "o reacţie foarte puternică" faţă de aceste acte, informează Reuters, citată de Mediafax.

Mii de femei şi fete au fost răpite, violate şi vândute ca sclave sexuale de Statul Islamic după ce această grupare militară a instaurat un califat pe teritorii din Siria şi Irak în vara anului trecut, potrivit ONU şi mai multor organizaţii care militează pentru drepturile omului.


"Cea mai agresivă grupare teroristă din lume din zilele noastre foloseşte violul ca punct central al terorii sale şi al modului său de a distruge comunităţi şi familii", a declarat Angelina Jolie, marţi, într-o comisie a Parlamentului britanic.

Vedeta americană, care şi-a unit forţele cu fostul ministru de Externe britanic William Hague, în 2012, pentru a lansa o iniţiativă internaţională care să prevină violenţele sexuale în timpul conflictelor armate, a vorbit cu mai multe adolescente cu care s-a întâlnit în zone de război şi care au fost violate.


Printre acestea s-a aflat şi o tânără din Irak, în vârstă de 13 ani, care a fost violată de mai multe ori, alături de câteva prietene ale ei, şi, apoi, a fost vândută pentru 40 de dolari.

În cadrul campaniei lor împotriva agresiunilor sexuale pe timp de război, Angelina Jolie şi William Hague au iniţiat, în 2013, o declaraţie publică prin care au cerut tuturor guvernelor lumii să îi pedepsească pe cei vinovaţi de comiterea unor astfel de acte, să se facă dreptate şi să asigure siguranţa victimelor. Declaraţia a fost semnată de peste 150 de ţări.


În 2014, vedeta hollywoodiană şi fostul ministru britanic au organizat primul summit global împotriva violenţelor sexuale din zone de război, la Londra, la care au participat reprezentanţi din peste 150 de ţări, cu obiectivul de a face o prioritate din limitarea violenţelor sexuale în acele zone şi "desfiinţarea culturii impunităţii" pentru aceia care se fac vinovaţi de astfel de acte reprobabile.

În discursul pe care l-a susţinut marţi într-o comisie din Parlamentul britanic care se ocupă de chestiunea violenţelor sexuale, Angelina Jolie a vorbit despre impactul pe care l-a avut în ultimii trei ani iniţiativa ei din 2012 şi a spus că Statul Islamic impune violul "ca politică oficială" în Siria şi Irak.


"Este dincolo de ceea ce am văzut vreodată în acest sens", a spus Angelina Jolie. "Ei (militanţii din SI, n.r.) spun: «Trebuie să faci asta, acesta este modul prin care trebuie construită o societate, îţi cerem să violezi». Trebuie cu adevărat să avem o reacţie dură în acest moment faţă de acţiunile acestei grupări militare", a adăugat vedeta americană.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro