Bebe Cotimanis, concediat prin telefon de la "Românii au talent"
Divertisment · Stiri / 20.10.2015

Apropiaţi ai actorului susţin că Bebe Cotimanis a fost anunţat prin telefon că va pleca de la vestitul show, cu doar două zile înainte de a începe preselecţiile.

Surse din anturajul actorului spun că acesta a fost foarte dezamăgit de acest lucru, deoarece producătorii emisiunii se declarau mereu mulţumiţi de prestaţia lui din sezonul anterior, informează astăzi site-ul WOWbiz.ro

“Bebe abia aştepta să îşi înceapă din nou treaba şi chiar avea şi o grămadă de idei! Îşi făcuse planurile şi îşi anunţase deja fanii pe pagina de socializare că va participa la preselecăii. Din păcate, cu numai două zile înainte de a-şi face bagajele, a primit un telefon, în care i s-a explicat că decizia şefilor televiziunii a fost aceea de a-l scoate din juriu şi de a apela la o altă persoană, mai vocală, care să aducă rating-ul dorit pentru “Românii au talent””,
au dezvăluit apropiaţii lui Cotimanis, citaţi de WOWbiz.ro

În urmă cu o săptămână, PROTv a anunţat că Florin Călinescu îl va înlocui pe Bebe Cotimanis în juriul showului "Românii au talent".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro