Brad Pitt și Angelina Jolie vor adopta un orfan sirian
Divertisment · Stiri / 23.09.2015

Actorii americani au început demersurile pentru a adopta un orfan sirian. Cele două staruri ar fi luat această decizie după "o lungă discuție", anunţă ziarul belgian Le Soir, citat de Agerpres.

Artista de 40 de ani, care este și ambasador al bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), a efectuat numeroase vizite în zonele de conflict și în tabere de refugiați și a lansat apeluri de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu problemele acestora. La 29 august, ea a pronunțat la ONU un emoționant discurs referitor la sirienii care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza situației din țara lor.

Potrivit Radar Online, vedeta fost atât de bulversată după ce a întâlnit trei frați sirieni, încât s-a hotărât să adopte unul dintre ei.


Acesta ar fi cel de-al patrulea copil adoptat de vedetă, care mai are câte un fiu din Cambodgia și Vietnam și o fiică din Etiopia. Totodată, ea este și mama a trei copii: micuța Shiloh Nouvel și gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline, notează Agerpres.

Familia Jolie-Pitt ar urma să aibă un nou membru din Siria, peste patru sau cinci luni, mai scrie Radar Online.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro