Brigitte Sfăt vrea să scape de cazier
Divertisment · Stiri / 07.01.2014

Soţia lui Ilie Năstase a anunţat că va da în judecată statul, pentru a doua oară, întrucât doreşte ca trecutul ei penal să-i fie şters din cazier.

Brigitte Sfăt vrea ca în cazierul ei să nu mai figureze vreo pedeapsă și nici zilele petrecute în închisoare, anunţă site-ul www.exclusivtm.ro, citat de Realitatea TV.

"Redeschidem procesul. Brigitte ține mult ca trecutul ei să nu îi afecteze viitorul. Inițial a renunțat la acest proces. Era prea stresată cu logodna și nunta. Un rol la avut și Ilie, el a convins-o să renunțe la pretenție. Acum că toată nebunia a trecut, vrem să redeschidem procesul", a declarat Tripona Murgu, avocata soției lui Ilie Năstase.



Dosarul va fi înregistrat în scurt timp, iar cel mai probabil, primul termen din proces va fi fixat pentru luna februarie.

Anul trecut, Brigitte Sfăt a fost la un pas să fie amendată pentru că nu s-a prezentat la propriul proces, deschis tot la Judecătoria Timișoara, prin care ea solicita ștergerea condamnării, notează site-ul citat.

Timişoreanca s-a măritat, la 25 de ani, cu un prosper om de afaceri, care a decedat însă la puţin timp după nuntă, tânăra devenind astfel singura moştenitoare a imperiului financiar lăsat de el.



Fostul model Playboy şi fostul ei soţ, Ovidiu Torj, au fost condamnaţi la închisoare pentru că în noaptea de 16 spre 17 februarie 2003 au sechestrat şi bătut cu sticle de plastic pline cu apă doi bărbaţi, în clubul Discoland, din Timişoara. Victimele îi datorau lui Sfăt 5.000 de euro şi i-au pus să semneze un contract prin care se îndatorau cu un miliard de lei vechi. Condamnată la trei ani şi jumătate de închisoare, Brigitte s-a ascuns iniţial de poliţişti, apoi s-a predat. Ea a făcut doi ani de închisoare şi a rămas cu un rest de pedeapsă de 533 de zile.



"Eram naivă, nu ştiam mai nimic despre afaceri. De aici mi s-au tras problemele. Am avut o altercaţie cu un gestionar care îmi datora o sumă imensă, un milion şi jumătate de euro", a povestit Brigitte, precizând că alte persoane s-au oferit să-i recupereze banii, dar că în final a ajuns ea să facă puşcărie, acuzată fiind de tâlhărie. "M-am trezit în ghearele hienelor şi consider că am fost o victimă a justiţiei", a susținut Brigitte.

Foto: Hepta

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro