Calin Goia, concert pe patine in fata a mii de oameni la "Supergirl" by ProFM
Divertisment · Stiri / 09.03.2016

Andra, Călin Goia, care a cântat pe patine, Elena Gheorghe, Ruby, Lidia Buble şi mulţi alţi artişti de top au încins atmosfera, de 8 martie, la concertul SuperGirl.

ProFM, susţinut de Digi Mobil şi Allview, a adunat, în Afi Palace Cotroceni, mii de ascultători, care au primit în dar cel mai tare concert al primăverii.

În atmosfera de sărbătoare matinalii ProFM Andrei Gheorghe si Greeg, alături de George Vintilă, le-au urat “la mulţi ani” doamnelor şi domnişoarelor şi au dat startul distracţiei. Experienţa a fost una unică, scena amplasată în mijlocul patinoarului oferind celor prezenţi o experienţă vizuală de 360 de grade, prima de acest fel din Afi Palace Cotroceni.

Super concertul ProFM a marcat şi o serie de premiere Mira şi-a lansat un nou single, iar Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a susţinut concertul pe patine. Andra a reuşit să smulgă aplauze la scenă deschisă cu recitalul ei, mii de oameni cântând în cor refrenele hit-urilor difuzate de ProFM.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro