Campania "Atinge o Stea" şi-a împlinit scopul
Asociaţia M.A.M.E. informează că, începând cu data de 17 septembrie 2010, pacienţii din cadrul secţiei de Pediatrie a Spitalului Fundeni vor putea beneficia de un ecograf performant, în valoare de aproximativ 40.000 euro.
Asociaţia M.A.M.E. informează că, începând cu data de 17 septembrie 2010, pacienţii din cadrul secţiei de Pediatrie a Spitalului Fundeni vor putea beneficia de un ecograf performant, în valoare de aproximativ 40.000 euro.Ecograful este achiziţionat de Asociaţia M.A.M.E. cu ajutorul tuturor celor care au oferit sprijin material în beneficiul campaniei "Atinge o Stea".
"În cadrul acestei secţii sunt trataţi anual peste 5000 de copii, diagnosticaţi cu afecţiuni grave. Pentru a interveni prompt, medicii au nevoie de o logistică adecvată. Prin dotarea Secţiei de Pediatrie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, cu un aparat ecograf performant, dorim să venim în sprijinul medicilor care luptă zi de zi pentru viaţa copiilor internaţi aici. Sperăm ca acest echipament să ajute la depistarea şi prevenirea complicaţiilor produse de aceste boli, crescând astfel şansele de însănătoşire pentru aceşti copii
"Achiziţionarea acestui aparat medical se impunea cu necesitate, deoarece un aparat similar mai există în cadrul spitalului, dar are o vechime de peste 30 de ani şi nu mai este functional”, a declarat Prof. Dr. Constantin Virgiliu Arion, Şef Clinică Pediatrie din Institutul Clinic Fundeni.