Charlize Theron şi Sean Penn vor să adopte un copil
Divertisment · Stiri / 29.03.2014

Actorii Charlize Theron şi Sean Penn, care formează un cuplu de la sfârşitul anului trecut, plănuiesc să adopte un copil împreună, potrivit unei surse apropiate celor doi, citată de site-ul femalefirst.co.uk.

Potrivit unei surse apropiate cuplului de la Hollywood, Charlize Theron îşi doreşte ca fiul său, Jackson, în vârstă de doi ani, să aibă un frate sau o soră.

"Charlize a fost singură la părinţi şi întotdeauna şi-a dorit un frate sau o soră. Este important pentru ea ca Jackson să aibă un frate sau o soră", a declarat această sursă.

Sean Penn are, împreună cu fosta sa soţie Robin Wright, doi copii - Dylan, în vârstă de 23 de ani, şi Hopper, în vârstă cu 20 de ani. Se pare că actorul ar fi dornic să adopte un copil din Haiti, insula unde s-a implicat în activităţi caritabile, după cutremurul din 2010.


"Sean este pasionat de Haiti. A făcut o mulţime de lucruri acolo şi crede că a adopta (un copil, n.r.) din Haiti are sens. Ei speră să adopte până la sfârşitul anului", a precizat sursa citată, pentru revista OK!.

De asemenea, se pare că Sean Penn şi-a pregătit locuinţa din Malibu pentru ca Charlize Theron şi Jackson să vină să locuiască cu el. Actorul a construit un nou gard în jurul piscinei din grădina din spatele casei şi a instalat o trambulină.

Charlize Theron are un fiu, Jackson, pe care l-a adoptat în martie 2012. Actriţa sud-africană a avut la mijlocul anilor '90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Ea a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună, notează agenția Mediafax.


Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright, din 1996 până în 2010.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro