Cine e Mihai Chițu, câştigătorul de la "Vocea României"
Divertisment · Stiri / 27.12.2013

El a luat marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

"Am venit la fiecare preselecţie a acestui show de la primul sezon. Am plecat acasă şi de la primul şi de la al doilea. Pe al treilea l-am câştigat. Vă mulţumesc din suflet. Mulţumesc 'Vocea României', mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care ne-au votat. Mie nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă", a declarat Mihai Chiţu după anunţarea rezultatelor.

În cadrul marii finale a show-ului "Vocea României", care a durat circa patru ore, Mihai Chiţu a încântat juriul, publicul şi telespectatorii cu trei piese. Mihai Chiţu a interpretat singur piesa "Caruso" (Lara Fabian). Totodată, Mihai Chiţu a cântat împreună cu Corina Chiriac un colaj de piese româneşti şi împreună cu antrenorul lui, Horia Brenciu, melodia "O sole mio".



Mihai Chiţu spune despre el că este solist vocal şi că toată viaţa a fost autodidact. Cu toate că a început să cânte de la 5 - 6 ani, abia la liceu şi-a dat seama că are un talent, potrivit site-ului http://vocearomaniei.protv.ro.

A făcut cursuri la Şcoala Populară de Artă timp de două luni, iar la vârsta de 22 de ani l-a cunoscut pe Răzvan Fodor de la trupa Krypton şi a cântat cu acesta o dată la studioul formaţiei. Apoi a început o colaborare cu trupa Înalta Societate, cu care a cântat timp de trei ani, notează site-ul competiției, citat de Mediafax.

Mihai a urmat o pauză în cariera sa muzicală, iar în 2009 s-a reapucat de cântat. În 2012 a început să colaboreze cu formaţia Direcţia 5. După Direcţia 5, a avut câteva spectacole private în Mamaia, după care a început să colaboreze cu cei de la 2zece Band.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro