Concertul lui Lenny Kravitz la Bucureşti, amânat pentru 2013
Divertisment · Stiri / 23.08.2012

Concertul pe care artistul urma să îl susţină la Bucureşti, pe 28 septembrie, se amână pentru 2013, din cauza "unor obligaţii contractuale ce nu au putut fi înlăturate, ce îl reţin pe artist în Statele Unite ale Americii", informează Gala MGMT & PR.

Kravitz se află în prezent la New Orleans, unde este implicat în producţia filmului "The Butler", în care deţine un rol cheie. Perioada filmărilor a fost extinsă şi pe durata toamnei, iar Kravitz este obligat prin contract să rămână în Statele Unite pentru a termina filmările.

Biletele vândute vor fi valabile pentru data ce urmează să fie programată în cursul anului viitor. De asemenea, contravaloarea lor poate fi recuperată de la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate, începând cu data de 23 august şi până pe 28 septembrie anul acesta.

Potrivit organizatorilor concertului bucureştean, Lenny Kravitz le cere scuze fanilor săi şi este nerăbdător să revină la Bucureşti în 2013.

Lenny Kravitz a concertat la Bucureşti în iulie 2008.

Concertul din septembrie era inclus în turneul internaţional de promovare a noului său album, "Black and White America".

Foto: AFP / Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro