Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European

Stiri / 11.09.2014

Conchita Wurst, care a câştigat ediţia 2014 a concursului Eurovision, va susţine un concert special la Bruxelles, pe esplanada Parlamentului European, la invitaţia unui grup de europarlamentari, pe 8 octombrie, în cadrul unei iniţiative ce vizează combaterea discriminărilor, a anunţat joi artista.

"Atunci când te angajezi să lupţi pentru iubire, respect şi toleranţă, te înscrii într-o mişcare foarte largă, susţinută de mulţi oameni din Europa şi în rândul factorilor politici, chiar dacă ea este din păcate combătută de anumite forţe", a declarat Conchita Wurst pentru agenţia de presă austriacă APA, citată de AFP.

Conchita Wurst va susţine un concert de o oră la invitaţia eurodeputaţilor provenind din cinci grupuri parlamentare diferite, lansată de vicepreşedinta ecologistă austriacă Ulrike Lunacek, care a militat şi a reuşit să convingă Parlamentul European să adopte în luna februarie un raport contra homofobiei şi a discriminărilor asociate orientării sexuale.


"S-a stabilit: pe 8 octombrie, Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European, la invitaţia mea şi a altor eurodeputaţi", a confirmat Ulrike Lunacek pe pagina ei de Facebook.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro