Dan Chişu, obligat să-i plătească pensie alimentară Manuelei Hărăbor

Stiri / 18.01.2016

Artistul trebuie să-i achite actriţei 3.000 de lei lunar pentru întreţinerea fiului său, diagnosticat cu autism.

Manuela Hărăbor (47 de ani) a continuat să lutpe pentru dreptul fiul ei, Andrei (25 de ani), care suferă de autism. Numai că tatăl băiatului, Dan Chişu (59 de ani) a refuzat să contribuie la costurile tratamentului, astfel că actriţa l-a dat în judecată, în 2015. Judecătorul i-a dat dreptate şi a dispus ca Dan Chişu să plătească 3.000 de lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu 6 mai 2015 şi până la "încetarea stării de nevoie", scrie ziarul Click!.

Chişu a contestat însă decizia instanţei, nemulţumit de suma impusă, dar şi de  demersul Manuelei Hărăbor. "De când a deschis acţiunea în instanţă pentru a avea o garanţie că acesta o ajută cu banii pentru băiat, care a făcut mari progrese de când merge la tratament, nu a mai văzut nici un leu de la Dan Chişu. El îi mai dădea din când în când diferite sume, dar de atunci se pare că s-a supărat şi nu a mai contribuit cu nimic", a declarat pentru Click! un apropiat al celor doi artişti. De vineri, însă, Dan Chişu nu mai are încotro şi trebuie să-şi ajute fiul. Magistraţii i-au respins apelul ca fiind "nefondat", iar hotărârea este definitivă, scrie ziarul citat.


Dan Chişu a preferat întotdeauna statutul de burlac. Din relaţia lui scurtă cu Manuela Hărăbor a rezultat Andrei, diagnosticat cu autism. Actriţa a rupt la un moment dat tăcerea, afirmând că regizorul este tatăl copilului, dar Chişu nu a acceptat să-l recunoască. "Relaţia mea cu Manuela a fost temporară. Se spune că Andrei e copilul meu. Dacă e sau nu e, asta n-o ştie decât Dumnezeu", a declarat Chişu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro